Panchatantra

Atribuită unuia sau mai multor autori ai Indiei antice, este cea mai veche lucrare ce ni s-a păstrat din antichitatea Indiană. Indiferent cine a reunit textele în volum, este evident că ele se bazează pe o îndelungată tradiție anonimă, orală. De altfel, între texte există diferențe de stil, compoziție. Cea mai veche dată luată în calcul pentru fixarea cărții într-o cronologie oricum aproximativă este în jurul anului 200 i. Chr.
Din punct de vedere al construcției, sunt 5 cărți (“Pierderea prietenilor”, “Dobândirea prietenilor”, “Despre corbi și bufnițe”, “Pierderea câștigului”, “Despre acțiunile grăbite”), fiecare din acestea pornind de la o poveste-cadru și dezvoltandu-se în alte povești. De fapt nu povești, ci fabule, pilde având ca personaje animale care joacă roluri umane. Este vorba despre povești în ramă, sau povestirea în povestire, și nu cred că greșesc dacă spun că a influențat (și ca tematică, și ca mod de construcție) “O mie și una de nopți”.
Din punct de vedere al semnificației, este o capodoperă a literaturii sapiențiale, care a cunoscut în antichitate (atât cea timpurie cât și cea târzie) o mare dezvoltare în India, Mesopotamia, Persia, Egipt, Israel, Grecia, Roma. Pe lângă poveștile pline de înțelepciune, cu conținut moralizator, sunt intercalate proverbe care ilustrează “morala” povestii. “Morala” impropriu spus, pentru că nu întotdeauna proverbele sau poveștile au o semnificație morală, etică, consecventă. Unele sunt cinice, țin mai degrabă de înțelepciunea practica, “descurcăreață”, decât de o conduită etică consecventă. Cartea a fost concepută ca un material didactic pentru tinerii prinți, fiind ulterior extinsă utilizarea ei în scop didactic.
“Ce nu-i dat să se-ntample, nu se-ntampla; ceea ce-i menit să se-ntample se-ntampla fară greutate. Ceea ce nu-i sortit să rămână, dispare chiar și din palma.”
“Dintre toți muritorii, nimeni altul afară de prieteni nu dă o mână de ajutor, atunci când se ivește o nenorocire.”
“După cum șarpele lipsit de dinți și elefantul domolit pot fi stăpâniți de toată lumea, la fel și regele fără cetate.”
“În război, ceea ce nu pot face regii cu o mie de elefanți și cu o sută de mii de cai, aceea o fac cu o singură cetate.”
Fară îndoială că această creație a influențat literatura la momentul respectiv (există “fabule” cu conținut identic la Esop, chiar daca acesta a trăit înainte de 200 i. Chr.). Influențe se pot distinge la fabuliștii postesopici greci sau romani: Babrios, Fedru, Avianus și, bineînțeles, la cei moderni. Este cred prima creație de tip “povestire în ramă”, acest tip de literatură cunoscând desăvârșirea prin “O mie și una de nopți” sau “Decameronul” lui Boccaccio.
Eu am citit traducerea în proză a lui Theofil Simenschy de la bpt (1969), ca un preambul al maratonului celor “O mie și una de nopți”. Traducerea rezistă, mai ales în măsura în care unei scrieri antice I se potrivește și o tălmăcire mai veche.