Ai în iubire o statură gravă Şi-o platoşă a peştelui tăcut, De parcă spada asta, pisc de slavă, În vârful mâinii tale-a început. Viteazule Roland! Ce fără pată Sub braţul aprig zarea rămânea! În timp ce vulpea aia blestemată Sub platoşă muşca ironic şi râdea.

Și la ce bun onoarea şi la ce bun se-nchide grădina pe curajul tău nebun la ce bun cerul scurt care ucide zărit deasupra glumei sfârşite – la ce bun şi la ce mâine şi la ce jivine la ce zbor de gândac lătrat de câini ? S-au şi urcat furnicile pe tine fierbinţi, cu … Continuă lectura Întrebări seara – Florin Mugur →

"Vino, i-am spus, am animale sfioaseîn cuștile ochilor mei, am miresme subtileîn poienele celulelor, vino" i-am spus.Ea era încă pe jumătate-ngropatăîn marmură albă, ea încă auzeaPașii lavei prin hrubele planetei.S-a sprijinit cu mâinile de umerii mei firaviApoi a intrat zâmbind ușurată."Iată, i-am spus, cămările pline de fructe,Instalația de climatizare a nervilor mei,Noul sistem de lumini, … Continuă lectura Maelstrom de după-amiază, Pygmalion – Alexandru Mușina  →

Erau zilele noastre serbări la nesfârșitMai nesfârșite încă erau nopțile nalteToate-mprejur și-n cale miracole-mi păreauȘi ne-ngânau fantasme - ale zării celeilalte. Crepusculare țărmuri, în mine, ochii tăi,Ocnițe-adânc deschise în neslujitul schitÎntre minuni minune, enigmă-ntre enigme,Extaz eram și transă, pe cât de necăjit. Îți amintești?DesigurAzi ești doar amintire,Sărutul ne-adunase în noi - se depărtau,Cântau cântec de … Continuă lectura Aducere-aminte – Teohar Mihadaș →

Foamea sutelor de frânghiispânzurate prin altaresetea brațelor mireneși a zalelor călare...într-o strană un ostatecîmpletește galben fundepatru fire are-n mânăȘi sfințenia-l pătrundeLeagăn turlei o lianămâini de cuvioși uneștele însailă, le ascunde,le petrece îngerește.Din clopotniță cocoșulpardoseală de colivăo închină și-o slăveștesmuls din cerul dimpotrivă.Doamne, numai vîntul măriistrăveziu la mijloc urlă...Ce tăcere milostivăîntre pajiște și turlă!

Aţi auzit cândva? Toamna, când ceaţa se învârteşte, În noapte cineva scânceşte. S-aude un ropot. Cineva a răpit vaietele toate, Cineva în scânduri vechi, putrede bate. Un om de odinioară. Cât a trăit, n-a fost stea pe cer niciodată Ş-ar vrea săracu puţin  împrejur să privească.

E târziu... Tristețe sură Cât privirile coprind; De pe ramuri frunze palizi Se desprind. Plânge mut și stins pământul; Pe câmpie, nici o floare, Stoluri, stoluri, pleacă păsări Călătoare. Bolta cerului, odată Lac albastru de lumină, E de norii de aramă Toată plină. Și pe vale cât de jalnic Auzi murmur de izvoare. E pustiu... … Continuă lectura Toamna – Alexandru Petroff →

Ca iede de căprioară, gingașe,așa zburdă fetele prin grădină,cum le văd, trecutul mi se arată,respir mireasma pielii tale,și doar apoi îmi fulgeră-n mintecă nu ești aici. Ba ești: un bun amica amintit că ieri-noapte te-a zăritîn grădină, cum vântul săltaseflorile de liliac din poala ta!Moartea te-a smuls din suferință,dar te găsesc în chip de LunăPlină,când … Continuă lectura Sonată de grădină – Tompa Gabor →

Nu te mai pot aștepta Nu mai am vreme. Ca o desfrânată mă voi purta Când vor veni Cavalerii totali. Somnul, abisul Întunericul desăvârșit. Ce curtezani pătimași Vor fi ei. Fără egal. Fără egal îmbrățișările lor, amestec desăvârșit De grație și ferocitate.