E târziu... Tristețe sură Cât privirile coprind; De pe ramuri frunze palizi Se desprind. Plânge mut și stins pământul; Pe câmpie, nici o floare, Stoluri, stoluri, pleacă păsări Călătoare. Bolta cerului, odată Lac albastru de lumină, E de norii de aramă Toată plină. Și pe vale cât de jalnic Auzi murmur de izvoare. E pustiu... … Continuă lectura Toamna – Alexandru Petroff →

Ca iede de căprioară, gingașe,așa zburdă fetele prin grădină,cum le văd, trecutul mi se arată,respir mireasma pielii tale,și doar apoi îmi fulgeră-n mintecă nu ești aici. Ba ești: un bun amica amintit că ieri-noapte te-a zăritîn grădină, cum vântul săltaseflorile de liliac din poala ta!Moartea te-a smuls din suferință,dar te găsesc în chip de LunăPlină,când … Continuă lectura Sonată de grădină – Tompa Gabor →

Nu te mai pot aștepta Nu mai am vreme. Ca o desfrânată mă voi purta Când vor veni Cavalerii totali. Somnul, abisul Întunericul desăvârșit. Ce curtezani pătimași Vor fi ei. Fără egal. Fără egal îmbrățișările lor, amestec desăvârșit De grație și ferocitate.

eram realmente încântat presimțeam la refuz că o să ne citim mângâietor mușcăturile cicatrizate cu tot dragul și empatia până la cuțite eu hoțul de foc al zeilor pentru bucuria celor mici ea dăruitoarea cu toate tristețile demente ale zădărniciei a plecat mai e o speranță mor aici și se simte de ne scoatem ochii

creierul meu friguros e nebraskacreierul meu din gumă de mestecat prin el trec accelerând marfarelepline cu crime pe care aş fi putut să le fac mecanicii au chipuri albastre şi straniisub prelate rugoase băieţii negri fac orice ca să scape de melasă şi bicivisează Nordul şi cerul ca o crustă de rac marfarele lungi ca … Continuă lectura creierul meu friguros e nebraska – Ştefan Manasia →

O vreme somnul a intrat pe aceeași poartă,în mine și în ea,pe aceeași poartă au intrat bucuria,spaima,gustul, mirosul, moliciunea cireșelor.Greutatea mea era greutatea ei,unghiile mele, unghiile ei,aerul meu, aerul ei,amîndouă visam același vis,eram una:o femeie care se plimbăsingurăpe străzi, cu trenul, cu autobuzul.

Începem, deci, plimbarea spre marginea urbei iubite.(Iubit București, tu, oraș unde nimeni nu areNici îndoieli și nici temeri ciudate și undeApele vremii căzură odată, demult, spălând caldarâmulpe veci,Nelăsând vreun prilej viitor de purificare.)Începem plimbarea și inima-n piept ne tresaltăÎntocmai ca pasărea care se zbate în laț fără sorți de scăpare.Mintea e liberă. Aerul pur al … Continuă lectura Marginea Bucureștiului – Radu R. Șerban →

Creierul meu dă cu mine de toţi pereţii,creierul tău e un marţian rătăcitcare caută în pilaf sensul vieţii.Tu, la o adică, ai putea veni mai aproape,te-ai putea muta cu mine aici, între ape.Arterele noastre vor depăşi repede tracul –curând, ne vom râcâi împreunădisperarea cu şpaclul. Încercăm să convingem nebuniasă respecte un ritm cunoscut.Într-o zi, lumea … Continuă lectura Încercăm să convingem nebunia – Claudiu Komartin →

Mamă, eu te-am visat trecând Pe-un fir de nor, pe-un câmp de zare Firavu-ți trup amestecând Cu zbor de păsări călătoare Mamă, eu te-am strigat să stai, Era un drum ciudat, de  spume Unde plecai, de ce plecai Spre care început de lume? Erai frumoasă  și aveai Aripi de înger, albe, mamă Și  te strigam … Continuă lectura Fantezie cu mama – Mircea Micu →

Doamne,de m-aş putea odihni într-un sanatoriu de munte,printre pastile roz şi albastre,un sanatoriu cu miros puternic de bradşi covoare moi,cu doamne cochete şi nevrozatede conflicte plăcute, mici, conjugale.De-aş avea şi eu o traumă ca pojarul,o răpăială de ploaie de vară,o nevroză ca o mătase,după care eşti şi mai iubită;o nevroză ca un abur de muşeţel,după … Continuă lectura Elegie – Mariana Marin →