Nu e un roman, la fel cum nu e nici un jurnal. Poate un eseu, un fel de eseu care îmbină câteva ficțiuni cu unele întâmplări anecdotice și panseuri despre călătorii.
În general este despre diferitele feluri de “rătăcire” și “rătăcitori”: turism, pelerinaj, exploratori, călătorii de afaceri, emigrație etc. La fel și panseurile, sunt despre harți, despre aeroporturi, despre hoteluri, despre ghidurile de călătorie, despre Bibliile de pe noptierele din hoteluri (care ar trebui înlocuite, spune un personaj, cu cărți de Cioran). Luată în ansamblu, cartea pare totuși un eseu pe tema călătoriei mai mult decât o ficțiune.
Este ca în supliemntele din “Dilema veche” unde, pe o temă dată, fiecare articol are propria abordare, fictionala sau nu.
Cartea mi s-a părut una cam eterogenă, dar care are totuși un fir roșu: suntem un furnicar de oameni care umblăm brambura încoace și încolo prin lumea care este un imens labirint, fiecare cu povestea lui, fiecare cu istoria lui, fiecare cu bagajul său de sentimente, amintiri, relații, trăiri.
Mi s-a părut emoționantă povestea unei doctorițe emigrate din Polonia în Australia și care, la un moment dat, după foarte mulți ani, primește o scrisoare de la fostul ei prieten rămas acasă. Acesta, suferind de o boală incurabilă, o cheamă acasă pentru a-i scurta suferința administrandu-i o injecție letală (medic fiind).
“Un alt individ, timid și blând, lua întotdeauna cu el în călătoria de serviciu o carte de Cioran, una dintre cele cu texte foarte scurte. În hotel o ținea pe noptieră, lângă pat, și imediat ce se trezea o deschidea la nimereală, găsindu-și mottoul zilei care începea. Considera că în Europa exemplarele de hotel ale Bibliei ar trebui cât mai grabnic înlocuite cu Cioran. Din România până în Franța. Fiindcă, în ceea ce privește prezicerile, Biblia și-a pierdut actualitatea”.
“Există țări în care oamenii vorbesc în engleză. Dar nu vorbesc așa că noi, care avem propria limbă ascunsă în bagajele de mână, în trusa de cosmetice, iar engleza o folosim numai în călătorii, în țările străine și cu oamenii străini. E greu să-ți imaginezi asta, dar engleza este limba lor adevărată! Adeseori singura pe care o știu. Nu au la ce să se întoarcă sau de la ce să se întoarcă în momentele de cumpănă.
Cât de pierduți trebuie să se simtă într-o lume în care orice instrucțiune, orice cuvânt, chiar și al celui mai stupid cântec, meniurile restaurantelor, cea mai banală corespondență comercială, butoanele din lift sunt în limba lor personală. Când vorbesc, pot fi în orice moment înțeleși de oricine, iar însemnările lor cred că trebuie încifrate special. Oriunde s-ar afla, toți au acces nelimitat la ei, toți și toate.
Am auzit că există deja proiecte să fie protejați sau poate chiar să le fie pusă la dispoziție o limbă mică, una dintre cele deja dispărute, de care nimeni nu mai are nevoie în ziua de azi, pentru a putea avea și ei ceva numai pentru sine.”
BIBLIOTECA LUI DIUS 