Dieta Handke – Am fost curios să văd pe ce se mai dă Premiul Nobel, dar am fost provocat și în spiritul meu de microbist (😊). Rețeta pare a fi destul de simplă: se ia puțin din Mersault (“Străinul” lui Camus), mult din clownul lui Boll, se amestecă bine cu multă esență de absurd kafkian și rătăcire fără direcție, mișcare browniană care mi-a adus aminte de “În labirint” de Robbe – Grillet. Rezultă un fel cam fără sare, fără piper, dar care satisfice unele criterii estetice. Ceva cam ca și biscuiții de dietă din făină de secară, care n-au niciun gust, dar te satură.
Ar trebui probabil să povestesc acțiunea, dar nu prea există. Un ins, fost portar de fotbal, inadaptat, neînțeles, o omoară fară niciun motiv pe femeia care i-ar putea fi iubită, apoi rătăcește într-o societate conventionala pe care nu o înțelege și care nu îl înțelege. Este despre alienarea individului in general intr-o lume in care se simte strain si lipsit de repere. Plus o meditație despre ce simte și gândește portarul de fotbal în fața loviturii de la 11 m (pe care în esență o regăsești în orice interviu cu Duckadam din ultimii 30 de ani 😊). Un stil sec, auster, fraze scurte, directe, fără figuri de stil, care seamănă poate nu întâmplător cu un comentariu radiofonic de meci.
Mie personal mi se pare cam puțin pentru Nobel, când te gândești că l-au luat Marquez, Camus, Kawabata, Llosa etc. ( e drept că și alții la fel de seci ca Handke) și că l-au ratat alții gen Kundera, Oz, Roth sau chiar Cartarescu. În concluzie, e ca și cum ai da șorțul de Master Chef unuia care vine cu o farfurie de biscuiți dietetici. Mie personal nu mi-a prea plăcut, și nu știu dacă mă mai încumet la Handke.
BIBLIOTECA LUI DIUS 