Personajele au nume precum: Giani Bajnorică, Mite Cafanu, Costel, Gicu, Grasu, Norica, Vera. Muncesc (atunci când o fac) la Filatura de Bumbac, Douăștrei (23 August), cărămidăria Viezuroaia (am uitat să precizez că acțiunea se petrece înainte de 1989). Beau tot timpul, de la vodcă Cristal, coniac Drobeta și Calipso la halbe, la vin de casă sau bomboane lipicioase de mentă (cei care am fost copii pe vremea aia sigur ni le amintim) dizolvate în alcool sustras de la Policolor. Se bea în cartea asta cam cât în fostul meu cămin studențesc în 4 ani.
Se face sex de orice fel: cu animale, gay, lesbiene, în grup, orgii, voyeurism, masturbări (femei și bărbați), cu o oloagă care cere autografe pe proteza de lemn bărbaților pe care i-a avut. Dacă mai există ceva în materie de perversiuni, am uitat eu să menționez, dar în carte sigur apare.
Radu Aldulescu e scriitor și scrie bine și când își scrie singur cartea și când își lasă personajele s-o facă (se căștigă astfel ritm, oralitate). Nu e un impostor nici ca scriitor, nici ca trăitor printre personajele sale (mă temeam un pic de asta înainte de a începe cartea). E autentic, își cunoaște lumea (șantieriști, nefamiliști, oameni fără căpătâi etc.). Cartea are imagini foarte bune, tari, expresive (spre final mi-au rămas întipărite două: cea în care un muncitor de la morgă alimentează pe sub mână un restaurant cu ficați de mort și cea în care angajatele din schimbul 3 de la fabrica de lapte se îmbăiază în tancurile de lapte).
Dar, după mine, romanul are deficiențe în construcție, pornind de la titlu (unul foarte bun în opinia mea). Te-ai aștepta la ceva, dar Colivareasa apare doar episodic, de 2 ori (când îl inițiază erotic, la doar 12 ani, pe Mite – personajul principal și când îl vizitează în armată) și nici nu influențează acțiunea romanului sau a personajului principal.
Apoi, deși la început se deschid mai multe fire narative (începe ca un bildungsroman, prima jumătate e aproape “On the road” de Kerouac: Mite – Don Quijote și Giani – Sancho Panza se întâlnesc în armată, se liberează, merg pe litoral unde lucrează la baloți, la cules piersici, “agață” fete și stau pe banii lor un sezon întreg, țin împreună două surori, dar ajung în pat și cu soacra), pe la jumătate firul se rupe. Giani, deși foarte bine conturat până aici, e abandonat de autor și revine doar în ultimele pagini; personaje care apar fără a avea un rol anume în desfășurarea acțiunii sunt construite și abandonate (dar așa poți scrie mii de pagini, scoțând din joben personaje care nu te ajută cu nimic).
Deci punctele slabe stau în construcție, în tehnica de elaborare a romanului, a acțiunii, a personajului. Punctele tari stau în autenticitatea personajelor, a limbajului și a mediului, în forța descrierii și a imaginilor, în abilitatea glisării tonului de la autor la personaje. Poate că, de fapt, asta e miza romanului: descrierea mediului lumpenproletar, prezentarea unor destine înfrânte (toate personajele eșuează, chiar și tatăl care lucrează în nomenclatură, în eșalonul 4-5 al unui minister, chiar și fratele emigrant în SUA). Din acest punct de vedere, al descrierii unui mediu social marginal, scriitorul e unul dintre cei mai autentici din literatura noastră.
Mi-au plăcut câteva perle savuroase din filosofia de bodegă: “… omul de unde muncește trebuie să bea..”, “…viața asta e făcută de căini și pentru căini…”.
Altfel, cred că aș mai încerca o carte de Aldulescu (el însuși un personaj pitoresc), sper că una mai puțin dezlânată (450 de pagini sunt totuși prea mult pentru ce se dorește/reușește în acest roman).
BIBLIOTECA LUI DIUS 