Această carte începe acolo unde sfârșește precedenta, “Sapiens. Scurtă istorie a omenirii”. Dacă în aceasta istoricul explică modul în care omenirea a traversat istoria, parcurgând revoluția cognitivă, revoluția agrară, revoluția industrială și reușind, în prezent, să fi găsit soluții pentru cele mai mari probleme cu care s-a confruntat de-a lungul timpului (foametea, molimele, războiul), în “Homo Deus. Scurtă istorie a viitorului” autorul proiectează un viitor plauzibil spre care se îndreaptă omenirea, un viitor în care omul își fixează noi ținte, acelea de a atinge nemurirea, fericirea și îndumnezeirea. Un viitor în care, însă, omul va fi copleșit, controlat, ghidat de tehnologia pe care el însuși a creat-o, va fi anihilat de fiara pe care a scăpat-o din laț.
Istoricul pornește de la constatarea că, deși și în prezent omenirea se mai confruntă cu foametea, bolile sau războaiele, acestea sunt fenomene sporadice, izolate, și pentru care există mecanisme din ce în ce mai eficiente de a le contracara. Odată depășite aceste probleme, omenirea va încerca să atingă nemurirea, fericirea perpetuă, dar și să devină un fel de Dumnezeu atoatecreator și cunoscător. De fapt, omul se află deja pe această cale. El a reușit să-și crească treptat speranța de viață, reușește prin intermediul medicației să învingă cazuri din ce în ce mai severe de depresie și, prin intermediul tehnologiei, tinde să reușească nu doar să cunoască tot ce se întâmplă, dar și să influențeze și să coordoneze dorințele și alegerile individuale.
Autorul mai pornește de la premisa că la originea alegerilor pe care le facem nu stau voința lui Dumnezeu, predestinarea sau liberul arbitru, ci pur și simplu o serie de algoritmi care determină o alegere sau alta. În concluzie, în viitor, manipularea acestor algoritmi va conduce la controlul acestor alegeri.
Sigur că volumul reprezintă de fapt o speculație, distopică pe alocuri, ascunsă în spatele unui titlu paradoxal (“Scurtă istorie a trecutului”), o speculație care se bazează însă pe cercetări, analize, dar și pe interpretări personale. Autorul se lansează în raționamente (sofistice câteodată) care, odată ajunse într-un punct mort, sunt salvate de un studiu statistic, o cercetare de ultimă oră pe care autorul le scoate parcă dintr-un joben, cu abilitatea unui prestidigitator, pentru a-i salva demonstrația sau a o canaliza pe direcția dorită.
Idei precum absența lui Dumnezeu sau reducerea persoanei la o înlănțuire de algoritmi par șocante și pot avea asupra noastră un efect de “dezvrăjire”, că dezvăluirea către un copil a faptului că nu există Moș Crăciun.
După apariția primei cărți, istoricul Yuval Noah Harari s-a transformat într-un star media, într-o vedetă, și nu prea am încredere în oameni de știință ajunși staruri media. În astfel de cazuri, e greu să discerni (și ca autor, dar și ca cititor) intre motivația științifică și motivațiile ce țin de marketing sau PR. A început să scrie ediții cu ilustrații, pentru copii, să țină conferințe bine stipendiate, să-și împartă opiniile cu generozitate în stânga și-n dreapta. Cert e că Harari e un autor la modă (cu avantajele și dezavantajele ce decurg de aici), se complace în postura asta, provoacă prin ceea ce scrie și, chiar dacă nu ești de acord cu el, în primă fază este foarte convingător în a te face să te întrebi: “Dar dacă are, totuși, dreptate?”.
“Generație după generație, oamenii s-au rugat la toți zeii, îngerii și sfinții și au inventat nenumărate unelte, instituții și sisteme sociale – dar au murit în continuare cu milioanele de foame, din cauza epidemiilor și a violenței. Mulți gânditori și profeți au tras concluzia că foametea, molimele și războiul sunt parte integrantă a planului cosmic al lui Dumnezeu sau a naturii noastre imperfecte și doar sfârșitul lumii ne va elibera de ele. Cu toate acestea, în zorii celui de-al treilea mileniu, omenirea se trezește și realizează un lucru uimitor. Cei mai mulți oameni se gândesc rareori la asta, dar în ultimele decenii am reușit să ținem în frâu foametea, molimele și războiul. Desigur, aceste probleme nu au fost rezolvate în totalitate, dar au fost transformate din forțe incomprehensibile și incontrolabile ale naturii în provocări care pot fi gestionate. Nu trebuie să ne rugăm la niciun zeu sau sfânt să ne salveze de ele. Știm destul de bine ce trebuie făcut pentru a preveni foametea, molimele și războiul – și de obicei reușim să facem”.
“Un proiect esențial va fi protejarea omenirii și a planetei în ansamblul ei de pericolele inerente propriei noastre puteri…Aceeași creștere perturbă echilibrul ecologic al planetei în nenumărate feluri, pe care abia am început să le explorăm. Omenirea a recunoscut cu întârziere pericolul, iar până în prezent nu a făcut mare lucru în această privință…Când vine momentul să aleagă între dezvoltare economică și stabilitate ecologică, politicienii, directorii executivi și votanții prefer aproape întotdeauna dezvoltarea. În sec. XXI va trebui să facem mai mult dacă vrem să evităm o catastrofă….Oamenii sunt rareori mulțumiți cu ce au deja.Cea mai frecventă reacție a omenirii în fața realizărilor nu este satisfacția, ci dorința de a avea mai mult…Succesul naște ambiție, iar realizările noastre recente îndeamnă acum omenirea să-și stabilească obiective și mai îndrăznețe.Întrucât ne-am asigurat un nivel de prosperitate, sănătate și armonie fără precedent și luând în considerare antecedentele noastre și valorile actuale, următoarele ținte ale omenirii vor fi, cel mai probabil, nemurirea, fericirea și îndumnezeirea.”
BIBLIOTECA LUI DIUS 