S-a făcut mare tam-tam despre cartea asta încă dinainte de a apărea, la fel ca și despre celelalte cărți ale autorului, spunându-se că acesta a reușit să anticipeze mișcarea “vestelor galbene” din Franța. Să vedem deci….
Este o carte scrisă la persoana I, o mărturisire a propriului eșec al personajului, mărturisire care spre final o dă rău spre depresie.
Spunea cineva (nu mai rețin cine) că un scriitor scrie un singur roman, celelalte nu sunt decât imitații sau variante ale aceluia. E perfect valabil și pentru Michel Houellebecq, doar că la el nu prea poți să-ți dai seama care este acel roman. Putem totuși observa că, spre deosebire de primele cărți, care se concentrau pe drame personale, ultimele mai adaugă și o dimensiune socială și chiar politică.
Cartea e cam dezlânată, plictisitoare pe alocuri. La fel ca în celelalte romane, autorul încearcă s-o facă mai palpitantă prin scene erotice explicite, dar, spre deosebire de precedentele cărți, aici și erotismul e mai mult din amintiri (ori pentru că a ajuns Houellebecq la andropauză, ori pentru că s-a maturizat un pic ca scriitor).
Hai să vedem cum e cu anticiparea revoltei “vestelor galbene” din Franța. Un pic e cam trasă de coadă … Sigur că Houellebecq este un fin observator al societății contemporane și al individului, are și un anume fler din acest punct de vedere, sigur că a reușit să anticipeze în romanele sale atentatele din Bali sau de la Charlie Hebdo, dar aici aluzia e mai transparentă. Adică e un conflict între niște fermieri revoltați și autorități, dar nu e ca în “Răscoală”, unde după primele pagini știai că toată cartea se vor bate cu furcile și topoarele. Oricum, hai că nu mai e mult până în 2024 și vedem dacă-i iese pronosticul din “Supunere”.
Sunt câteva cugetări de bodegă discutabile dar interesante de genul: “drogurile, alcoolul sau femeile îți fac viața mai frumoasă, dar nu ți-o transformă în destin…”, “prieteniile din facultate sunt singurele adevărate, dar ele nu rezistă pentru că nu dorești să-ți întâlnești mereu martorii propriilor speranțe înșelate, ai propriilor decăderi…” (așa o fi??😕), un personaj este “..fan heavy – metal, ce să faci, nimeni nu e perfect, oricum, pentru un fan heavy – metal era un tip drăguț și curățel…”😊. O scenă antologică e când (anti)eroul împreună cu fostul lui coleg de facultate ascultă și comentează piesa “Child in time” a celor de la Deep Purple.
În rest, același ins de vârstă mijlocie tipic pentru romanele lui Houellebecq, trăindu-și criza fizică și morală a vârstei, cu toate iluziile înșelate, în aceeași societate care-și trăiește propria criză de valori, fără orizont, fără direcție, fără nicio soluție decât opoziția, revolta totală, anarhia ca ultim și suprem gest de eroism (aici e scena cu revolta unor fermieri conduși de fostul coleg de facultate, fermieri ce aprind tractoarele pe autostradă).
O carte cam subțire, dezamăgitoare pe undeva, adică mai mare sfara ca jumara. Dar încercați și voi.😊
BIBLIOTECA LUI DIUS 