Plânsul în oraş: mâini fricoase îşi schimbă într-ascuns culoarea –
şi încă o noapte, Izabela, va fi a dreptăţii, a nisipurilor
(respiraţia cavalerului printre cavaleri e cea mai galbenă).
Şi spre dimineaţă la castel – dacă s-ar auzi cântece: o cheie pe buze, oho,
şi pe trădare. Dulce strigăt. Sarea depusă la porţi. Spera să se
joace mai frumos (cavalerul, în depozite mari e sânge).
Tu dormi, dragostea mea. Sunt singur, am inventat poezia şi nu mai am inimă.
BIBLIOTECA LUI DIUS 