Dan Alexe este un lingvist român care trăiește la Bruxelles. Evadat din lagărul comunist, a colaborat la BBC, la Europa Liberă. A regizat filme documentare în Orientul Mijlociu și a publicat volume de proză scurtă. S-a revendicat din grupul de intelectuali de la Iași care în anii ’80 practicau acte fățișe de dizidență față de regimul comunist și din care mai făceau parte printre alții Al. Călinescu, Liviu Antonesei, Luca Pițu. În spațiul public actual este recunoscut și datorită războiului de pe rețelele de socializare declarat intelectualilor conservatori (printre alții A. Papahagi, T. Baconschi), război care continuă și în acest volum: “…românii ortodocși aparțin bisericii estice doar prin accident istoric. Aici în apropiere s-a întâmplat să cadă granița ideologică după Marea Schismă. E absurd, așadar, să insiști, precum conservatorii noștri, că ortodoxia face parte din ființa română.”
Am început prin a-i citi blogul cabalinkabul.com, unde publică deseori cronici de filme sau cărți, mici eseuri, fragmente de proză, dar și rezultate sumare ale cercetărilor sale. De fapt, volumul de față reunește o mare parte din articolele publicate pe blog și se dorește a fi un “manual al rătăcirilor noastre… care analizează mitologiile și rătăcirile actuale ale românilor”, scris de pe poziția asumată a unui “păgân tolerant și ateu decomplexat”. Care rătăciri? Cele de care ne lovim zi de zi, în societate, la radio și tv, pe rețelele de socializare și care sunt parcă mai prezente în mentalul colectiv pe zi ce trece. Cele care glorifică fără argumente poporul român ca fiind cel mai bun, cel mai frumos, cel mai….Cele care afirmă că dacii au construit tuneluri subterane pe sub Bucegi și au întemeiat Roma, iar limba latină a fost vorbită prima dată în Dacia, sau că limba română și folclorul român sunt cele mai bogate și originale etc. Rătăciri care pot fi puse pe seama protocronismului implementat ca politică educațională de stat înainte de 1989, dar a căror persistență “depășește simplul prag al logicii”.
De aceea tonul cărții este unul polemic. Dan Alexe nu ezită să combată opiniile unor intelectuali precum Mircea Eliade, Constantin Noica, Ovid Densușianu, Petre Țuțea sau Ioan Aurel Pop. Uneori, raportat la lipsa sau absurdul argumentelor “dacopaților rătăciți”, autorul nu ezită să-și împingă el însuși argumentele la absurd, tocmai pentru a sublinia ridicolul unor teorii. Altădată tonul este (la fel ca autorul😉) serios sau ludic, colocvial, total decomplexat, având însă suportul unei culturi generale și a cunoștințelor de lingvistică comparată prodigioase.
Autorul pune în dicuție influențele prezente în folclorul românesc, combate teoriile dacopate referitoare la limba dacilor, explică influențele din limba română (cu accent pe un fond comun cu limba albaneză mult mai substanțial decât cel acceptat azi și pe cuvintele de sorginte iraniană, cele mai multe ajunse în limba noastră pe filieră turcească) și influența limbii române asupra limbilor vecinilor noștri, prezintă un mic dicționar și considerații despre limba țigănească, nu ezita să pună în discuție ultimele modificări ortografice și ortoepice aduse de Academia Română sau să dezvăluie etimologia unor cuvinte obscene din vocabularul nostru.
La minusuri aș menționa unele etimologii care mie mi se par forțate (deși autorul le prezintă ca variante de lucru, supoziții, nu ca teorii imbatabile) precum și faptul că autorul recurge la metoda lingvistică pentru a-și argumenta unele teorii, ca infailibilă, tinzând să treacă in plan secund alte metode de cercetare.
Protocronismul nu este însă o boală autohtonă; se fac referiri în carte la protocronismul albanez, la teoriile prin care georgienii își asumă rolul de întemeietori ai Romei, iar cecenii statutul de urmași ai etruscilor sau ai summerienilor. Cu atât mai mult, cartea pledează pentru o asumare rațională, lipsită de patimă, a trecutului și prezentului nostru, a contextului istoric, geografic, lingvistic sau politic în care s-au format poporul și limba noastră și abandonarea tuturor “rătăcirilor” care nu sunt decât expresia subconștientă a unui grav complex de inferioritate.
“Sigur, e mai comod să scrii că limba și cultura română au o dimensiune orphică și zamolxiană și să practici ceea ce ar putea fi numit o etnolingvistică patriotică și izolaționistă, făcând ecou dacopatiei, decât să studiezi, fără prejudecăți politice sau culturale, relațiile limbii române cu celelalte limbi din Balcani, în special cu cea care i-a fost cea mai apropiată în epoca formării și care poate furniza cheia originii poporului român: limba albaneză.”
BIBLIOTECA LUI DIUS 