Dan Alexe reia aici o parte din teoriile, argumentele și demonstrațiile din “Dacopatia și alte rătăciri românești”, pe același ton polemic, vanitos, emfatic, decomplexat, cu atât mai mult cu cât este vorba despre o carte de lingvistică pe înțelesul tuturor, specialitatea autorului.
Acesta pornește de la teoriile privind originea limbajului, pledând totodată pentru abandonarea unor idei false și ”mitologii urbane” legate de originea și evoluția limbajului, despre “superioritatea” sau “inferioritatea” unor limbi, despre modul în care unele dialecte sau graiuri reușesc să-și impună supremația.
Autorul continuă cu o clasificare a limbilor de pe glob, în limbi analitice (din care face parte cea mai răspândită familie, cea indo – europeană) și limbi sintetice (categorie ilustrată de limba chineză). De asemenea se face refrire la sistemele de scriere.
Volumul se încheie cu traducerea unui articol al lingvistului rus Nikolai Trubetzkoy, pe care Dan Alexe îl simte cel mai apropiat de propriile teorii privind originea și evoluția limbajului, și cu scurte considerații despre originea limbii maghiare (un subiect disputat încă între specialiști).
Teoria autorului este că în definitiv fiecare limbă are un fel de ADN propriu care, odată ce a fost corect secvențiat, ne poate releva originea și evoluția limbii respective, înrudirile ei, dar care constituie și unul dintre cele mai sigure izvoare istorice referitoare la un anumit popor. Acest ADN se traduce în detaliile care pot defini structura unei limbi, de exemplu câte cazuri sau câte diateze ale verbului are o anumită limbă, dacă are sau nu articol hotărât proclitic sau enclitic, dacă are sau nu genul neutru etc. iar odată identificată această structură, învățarea unei limbi nu mai devine o corvoadă, ci un proces absolut logic.
Poate părea o carte aridă, dar pentru pasionații de etimologii, de legăturile existente între limbi este o lectură cât se poate de interesantă, date fiind erudiția autorului în acest domeniu și stilul său colocvial.
BIBLIOTECA LUI DIUS 