Oaspeţi cu azur în gene – Nichifor Crainic

Oaspeți cu azur în gene și zăpadă pe opinci
Se iviră la fereastră cu colinde și tilinci.

Cântec legănat și fraged – Înfloriri de ghiocei –
Umbre mari țineau isonul albăstrind pe după ei.

Se părea că-n zvon de aripi și miros de tămâier
În colindă mi se-ngână pui de om cu pui de cer.

Și cântară, și urară și plecară ca un dor,
Strălucea un puf de înger, risipit pe urma lor.

Și era o pace alba ca ninsoarea, și era
O sfială ce din stele până-n inimi tremura.

Bacii lepădară grija: astăzi lupii țin ajun,
Porumbeii nu visează vânt de uliu căpcăun.

Și zăvozii și dulăii să mai lărmuie se tem,
Boii rumegă cu botu-n ieslea de la Betleem.

Fă-mi-te numai ureche, ca s-auzi, bătrân pământ:
Sus, în leagăn prins de stele, gângurește Pruncul Sfânt.