Într-un sat pe graniță-Dumitru Crudu

Când vreau foarte tare să
vorbesc cu mama mea
iau autobuzul și cobor într-un
mic sat de pe
graniță
dau roată autogării
pe unde treceam de
fiecare dată când
veneam acasă.
Acolo aș fi putut-o întâlni
și acum
dacă mama mea ar mai fi
în viață
zeci de bătrânele în
sala de așteptare din
acel mic sat de pe
graniță
vorbind între ele
cu mâinile pe
genunchi
îmi plimb ochii de la una la
alta
deși știu că mama mea nu
are cum să
fie
printre ele
barem măcar vreuna
dintre ele de-ar fi
cunoscut-o,
atunci m-aș fi apropiat
și aș fi intrat cu ea în vorbă.
Dar nu e nici asta.
Deschid ușa și
intru în casa ei din
acel mic sat de pe
graniță
acum pustie
și ating cu mâna
toate obiectele
pe care le-a atins mama mea
ridic în jur un nor de praf
un nor de praf atât de mare
că nimeni nu
m-ar mai putea vedea de
afară
dacă s-ar uita pe geam
cu norul ăla de praf în jurul meu
trec dintr-o cameră în alta
și intru în camera mea,
din casa mamei din
acel mic sat de pe
graniță, unde
mă bag în pat
și aștept cu
nerăbdare să adorm.
Măcar în somn
poate
o voi întâlni
pe mama mea.