Acest volum reunește 4 din primele comedii ale lui Shakespeare.
1.”Cei doi tineri din Verona” este una din primele comedii ale dramaturgului și explorează tema loialității și a trădării în iubire și în prietenie, prin prisma unei antiteze între noblețea spiritului și tăria de caracter, pe de o parte (întruchipate de Valentin), și micimea morală, falsitatea, frivolitatea, spiritul intrigant, lingușitor, flecar (întruchipate de prietenul acestuia, Proteus).
Ambele personaje feminine ale piesei (atât Silvia, îndrăgostită de Valentin și rezistând avansurilor lui Proteus, cât și Iulia, iubita acestuia din urmă, care-i demască intrigile, rămânând consecventă în sentimentele sale – “Căci, orișicât, mai bine-ți schimbi vesmântul,/Decât să-ți schimbi, ca alții, jurământul”) dau dovadă de forță morală, loialitate, caracter.
Memorabile sunt scenele pline de haz jucate de Launce, servitorul bufon al lui Proteus, cu câinele său, Crab: “Cred că Crab, dulăul ăsta al meu, e cel mai nesimțitor câine din câți latră pe lume: mama plângea, tata gemea, soră-mea urla, slujnica bocea cât o ținea gura, pisica-și frângea labele de deznădejde, toată casa era o jale, numai animalul ăsta fără inimă n-a vărsat el o lacrimă. E de piatră, un bolovan nu alta, mai rău ca un câine; și un ovrei ar fi plâns după noi…” .
Și aici apar motive des întâlnite în opera dramaturgului: travestiul, deznodământul care are loc în pădure.
2.”Zadarnicele chinuri ale dragostei” are un fir dramatic simplu: Ferdinand, regele Navarrei, se îndrăgostește de Prințesa moștenitoare a Franței care poposește la curtea lui, iar trei nobili din suita regelui se îndrăgostesc, la rândul lor, de cele trei doamne aflate în suita prințesei.
Comicul de situație apare din acele qui-pro-quo-uri specifice lui Shakespeare, acele deghizări, travestiri la care recurg personajele (inclusiv în piesa de mai sus): nobilii se deghizează pentru a juca o piesă de teatru în fața doamnelor, acestea la rândul lor se deghizează pentru a nu fi recunoscute între ele și a le juca nobililor o farsă demnă de “Nevestele vesele din Windsor”.
Mai mult decât în alte piese ale sale, prin caracterul său versatil, diversificat, complex, limbajul devine un personaj în sine al piesei, dând pe deplin dovada măiestriei autorului. Acesta are un rol important în crearea situațiilor comice (mai ales atunci când alunecă în verbiaj), în exprimarea și potențarea sentimentelor de dragoste ale personajelor (în actul IV sunt intercalate câteva sonete în replicile personajelor – “Măritul soare nu v-a dat nicicând/Mai dulci săruturi, rozelor, nici vouă,/Că ochii ei ce raza-și pleacă, blând,/Pe-obrazul meu, scăldat de noapte-n rouă…”), în sublinierea caracterului unor personaje (limbajul emfatic, plin de fanfaronadă al lui Don Adriano de Armado, și cel pedant, snob al pedagogului Holofernes – “Divina doamnă dărui durere, dulăilor dând drumul;/Fugi firava fiară; fremătară feriga și făgetul…”).
3.“Visul unei nopți de vară” este o feerie lirică, scrisă cu ocazia sărbătorii Sfântului Ioan de Vară (Sânzienele), o sărbătoare când, în tradiția populară, se deschid cerurile, când fetele își caută ursitul, o sărbătoare a naturii.
Apar în piesă zâne, craiul și crăiasă zânelor, spiriduși care, asemeni zeului Eros, vrăjesc personajele astfel încât acestea, sub semnul vrăjii, se îndrăgostesc pe rând unele de altele pentru că în final ele să rămână unite potrivit sentimentelor pe care le au unele față de altele (cuplurile Lysander – Hermina și Demetrius – Helena). De altfel, pretextul care declanșează această sărbătoare a dragostei îl reprezintă cele 4 zile și nopți de petrecere instituite de regele Atenei, Theseu, în cinstea căsătoriei sale cu regina amazoanelor, Hippolyta (simbolizând unirea ființelor telurice cu cele fantastice), iar piesa abundă în cântecele rimate, în descântece, în invocații ale spiritelor naturii (pe care le vom regăsi și în “Furtuna”)
Apare și aici motivul teatrului în teatru când, în paralel cu această feerie a personajelor supranaturale, care conduce la regăsirea cuplurilor de îndrăgostiți, în planul real, concret, teluric, are loc încercarea ridicolă, plină de neîndemănare și, prin aceasta, de umor, a meșteșugarilor cetății, de a monta o tragedie care are ca deznodământ moartea celor doi îndrăgostiți – personaje (aducând cu “Romeo și Julieta”).
”Din tot ce-i scârnav, găunos – din pleavă,/Iubirea iscă preț și chip de slavă./Ea nu cu ochii vede – ci cu gândul…/Iubirea, zice-se, copil că e;/Pe drept, că prea dă greș și-orbecăie./Cu haimanalele ce jură-n șagă,/Iubirea-i haimana: nimic n-o leagă.”
4.”Mult zgomot pentru nimic” – este una dintre comediile shakespeariene preferate din cele citite până acum, însă la construirea tensiunii dramatice contribuie substanțiale elemente tragice (în accepțiunea literaturii medievale și ulterioare, comedia semnifica o acțiune care începea prin a fi dramatică, dar care avea ceea ce numim azi un happy-end).
Și aici apar motive sau teme pe care le mai regăsim în alte piese ale dramaturgului: ospitalitatea înșelată (“Poveste de iarnă”, “Cei doi tineri din Verona”), loialitatea indusă în eroare de apropiați rău-voitori (“Cymbeline”, “Cei doi tineri din Verona”), sacrificiul din iubire (“Cymbeline”, “Romeo și Julieta”, “Poveste de iarnă”).
În pragul căsătoriei, iubirea dintre Claudio și Hero (un personaj care, prin ingenuitate, se alătură altora asemănătoare din dramaturgia shakespeariană precum Imogena, Miranda, Perdita, Silvia) este primejduită de uneltirile intrigantului Don John. Confruntată fiind cu presupusa sa infidelitate, Hero este gata să-și sacrifice viața pentru a-și salva cinstea. Ea simulează moartea, într-un crescendo al tensiunii dramatice, până când intriga este devoalată: “Mori, Hero, ochii nu ți-i mai deschide;/Iar dacă știi că n-o să mori curând,/Că viața ta-i mai tare ca rușinea,/Eu însumi ți-aș răpune-o spre-a zori/Nevolnicele tale remușcări…”
De un umor savuros sunt dialogurile dintre Benedick și Beatrice (doi tineri aparent incapabili de apropiere sentimentală, care se duelează verbal continuu prin agerimea replicilor, neavand curajul să se apropie, dar care sfârșesc prin a-și mărturisi unul altuia iubirea), dar și străjerii cei nătângi care, în ciuda neghiobiei lor, ajung să dea în vileag uneltirile lui Don John.
Piesa pune în antiteză intriga lui Don John, fară alt interes sau scop decât acela de a face rău (acțiunea malefică, îndreptată permanent spre rău), cu uneltirile tuturor celorlalte personaje având scopul de a-i face pe Benedick și Beatrice să se apropie și să-și mărturisească sentimentele sincere (eforturile benefice, canalizate spre scopuri nobile).
BIBLIOTECA LUI DIUS 