Să recunoaştem totuşi, ni-i dor de-un fir de iarbă,
În veacul de uraniu suntem sentimentali…
Ni-s casele de sticlă, dar noi cum regii pali
Am vrea să ni se-ncurce un fluture în barbă.
Pe câmpuri de asfalturi ies greierii banali,
În viscolul electric cântarea să şi-o fiarbă,
Dar cine să-i ia-n seamă, când noi cu-atâta grabă
Zburăm sub parametri atomici ideali…
Tu pune-ţi astăzi, dară, o rochie frumoasă,
Să plângă ceru-ntr-însa, iar eu să plâng cât pot.
Când îţi voi strânge coapsa ca de statuie arsă,
Pe care-ar vrea-o-n braţe chiar domnul Savaot
Şi vino în pădurea aceasta luminoasă,
Să recunoaştem, totuşi, că n-am murit de tot.
BIBLIOTECA LUI DIUS 