Îmi speli cămășile ce mi-au rămas,
în vis le speli cu spumă de stamine,
Tu ești tăcută, noaptea n-are glas
și stelele-s înalte și sublime.
Nesomnul tău e insomnia mea,
Sudoarea ta înalbăstrește cerul.
Cade din când în când câte o stea
și-mi vâră-n colțul inimii jungherul.
Sub ofilirea vechilor gutui
Tu duci cămăși în gerul de afară.
Pe sfoară cu bătrâne mâini le pui
De parcă le-ai spălat întâia oară.
N-ai somn și dinspre tine, noaptea, vin
La geamurile mele-nstrăinate
Păsări de taină poposind puțin
Cu ochi de lacrimi și de nestemate.
Nu-mi mai spăla cămășile rămase
Relicve triste într-un cuib de dor,
Mâinile tale de leșie roase
Le simt arzând pe trup tulburător.
Mai bine stai cu ochi pierduți în noapte
și cheamă-mă la sânul tău de lapte…
BIBLIOTECA LUI DIUS 