Din treisprezece câți eram la cină
Unu-a plecat și n-a mai vrut să vină.
Suflet păros în cuget agurid
Cu noi muiase pâinea într-un blid,
Pătrunsă-n miez și frântă și-mpărțită
De-o mână albă, pururea-nflorită.
Când ghicitoarea printre noi se puse,
Noi o-ncercam și numai el tăcuse,
Apoi s-a furișat ca un răspuns
La inima-ntrebării neajuns.
De ce-a plecat, de vreme ce gustase?
Semnu-ndoielii plânse și rămase.
La noi desăvârșirea nu se-adapă
Din cercul știrb și roata șchioapă.
O noapte grea venea de oareunde.
Și-n jurul mesei joase și rotunde
Pe scaune ne-am strâns cu vechiul rost
Și locul lui, deodată, n-a mai fost.
O noapte grea se cuibări-n unghere.
Ospățul pietrei devenea tăcere.
BIBLIOTECA LUI DIUS 