Pat îmi făcusem din masa aceea, grea,
pentru adormire după crugul zilelor.
În ultimul pahar dansul bacililor
ca un exod lunar se arcuia.
Cântecul violei în pieptul osos
se înăbușea murind cu plămânii,
mai palida, uscata, pielea mâinii,
pe ultimul pahar, tremura.
Cei din urma prieteni, bacilii, scânceau
lugubra melodie a ultimei toamne:
acompaniindu-i, gura mea, Doamne,
te înjura și ochii, demenți, râdeau.
Mercurul termometrului spart se scălda
în vinul închegat al ultimei nopți –
în sângele altei neîndurate morți.
Sfârșitul, îndepărtatul sfârșit, zăbovea
prin aluviunile coastelor rărite.
BIBLIOTECA LUI DIUS 