Cum vine toamna, mamă, mi-e sufletul ciudat
Precum un roi de fluturi atins de destrămare
Și mă gândesc la tine sub ceru-ntunecat
Ca la o soră dusă într-un oraș prea mare
Și-aștept venind din ceață un înnoptat poștaș
Cu-o veste de Ia tine (doar două-trei cuvinte)
Dar el poate demult e mort în vreun oraș
Pe care nici o hartă nu pare-a-l ține minte.
Fuior aprins de raze eram în mâna ta –
M-ai învelit cu carne și carnea mult mă doare
Și nimeni nu mai știe ca tine alina
Sperând să vii auzu-i crucificat pe zare.
Și mă cuprinde noaptea și nu mai pot să scriu
Aud cum dezertează toți sâmburii din mere
Poate veghezi asupra-mi deși e prea tărziu
Poate aștepți cuminte o nouă înviere.
Spre-a fi mai norocoși aș vrea-ntr-un fel
Să dai ființei mele de la-nceput lumină
Și eu să vând de-a valma tramvaiele pe-un miel
Născut în zori de zi pe o colină.
Cum vine toamna, mamă, mi-e sufletul ciudat
Dau vulpile năvală-n biserica pustie
Și uit că nu se poate-ntr-un veac prea vinovat
Din moarte să te scot prin Poezie.
Eram cândva fuiorul de raze-mpărătesc
Acum tu-mi ești copilul pierdut în ceață, mamă
Și ochii tăi deasupra pe ceruri înfloresc
Înlăcrimați în două brândușe mari de toamnă.
BIBLIOTECA LUI DIUS 