spune lumii că inima ta e la mine,
niște cuvinte vechi de câțiva ani,
scrijelite pe un zid roșcovan într-un oraș cu turn,
undeva la mijloc de țară,
am făcut o poză când am găsit cuvintele într-o seară de vară
și poza aceea a rămas în telefon multe săptămâni,
ca o broșă pe o rochie veche,
când ajung praf acasă nici jim morrison nici jeff buckley
nu mai au efect,
nici ruinele unei mănăstiri unde am îngenuncheat șoptind o rugăciune de întreținere,
doar pixelii din fotografia cu lumea și inima.
mă trântesc pe canapea,
mă uit pe fereastră atât cât pot zări prin geam
un deal, verde întunecat, blocuri cu nemiluita și graffiti:
ce-a mai rămas? nimic. câinii, cărțile, înghețata, oamenii faini.
mihai eminescu. viața în alb-negru e plină de culoare,
sinceritate, o spânzurătoare.
iau cutia cu batoane de ciocolată cadburry cumpărată în fugă dintr-un aeroport
și mănânc până încep talk-show-urile despre românia,
țara mea de glorii, mamă cu amor,
ce-ți doresc eu ție!
BIBLIOTECA LUI DIUS 