Închis prin odăițe adânci și suferinde,
Îmbrățișam – spre ziuă – pe câte-un pat îngust,
Femei adolescente, dar màture la bust,
Privat de-ale iubirii repere și merinde.
Stătea un aer jilav, și rar, și fără gust,
Trăgând brumate pleoape de abur pe oglinde:
Și ceas de ceas, un cinic destin părea că vinde
La un mezat de silă un inedit din Proust.
Înțepeniți în cripta urâtei necropòle
-Un habitaclu umed, cu două seci busole-
N-aveam măcar, de pază, o spadă între noi
Spre-a interzice puntea pe care n-o poți trece.
…Și ne priveam cu ochii deschiși, rotunzi și goi,
Simțind cum ne-mpietrește, treptat, o ură rece.
BIBLIOTECA LUI DIUS 