Un veac de singurătate – Gabriel Garcia Marquez

În 1982, Gabriel Garcia Marquez primea Premiul Nobel pentru Literatură (juriul reținând că în opera sa “fantasticul și realul sunt combinate într-o lume liniștită de bogată imaginație, reflectând viața și conflictele unui continent”), iar după părerea mea este unul dintre cele mai puțin contestabile premii Nobel acordate. În mare parte, acest premiu se datorează capodoperei … Continuă lectura Un veac de singurătate – Gabriel Garcia Marquez

Nu pot s-ajung – George Lesnea

Nu pot s-ajung la tine, Doamne !Dar știu c-auzi cum gem, cum plâng,Cum fură primăveri si toamne,Eu sub lumina ta mă stâng. Zadarnic mă străpunge fierul,Zadarnic prind a mă certa,Că nu mi-i dat ca să văd cerulPrin gaura din palma ta. Stând lângă viforul răscrucii,Nu știu cu sufletul meu ce-i:Sunt hoțul cel din dreapta cruciiSau … Continuă lectura Nu pot s-ajung – George Lesnea

Ceas rău – Gabriel Garcia Marquez

Un orășel apropiat de Macondo (aflăm asta din aluziile strecurate în cuprinsul romanului: Padre Angel, preotul, fusese paroh în Macondo; iar aici, într-o noapte, poposise Aureliano Buendia în drumul său spre Macondo, unde urma să negocieze semnarea armistițiului), aflat în anotimpul interminabilelor ploi musonice, este trezit într-o dimineață de o crimă pasională: Cesar Montero îl … Continuă lectura Ceas rău – Gabriel Garcia Marquez

Arhivele Golgotei (III) – Arcadie Suceveanu

În grotele de jos se văd lumini,Aici se iau amprentele Ideii,Se spală creieri, umblă fariseii,Se împletesc de zor cununi de spini.Sus, în salonul Treizeci de arginți,E un conclav de voci grohăitoareCe judecă păreri, viziuni, popoare;Cocoșii cântă ca ieșiți din minți.Mai sus, în for, Pilat, șeful cel mare,Stă la o masă-ntre bărbații spâniCu ochi de mort … Continuă lectura Arhivele Golgotei (III) – Arcadie Suceveanu

Ce seară – Ion Monoran

Ce seară, Doamne, eu ca o statuieam trupul orb și-n palme-s ros de cariși parcă simt cum luna prinsă-n cuiepricinuiește-n glasul meu avarii. Și parcă-l simt pe Cain în călcâiși-n gură-mi crește Abel și-n privirece rogvaiv îmi pare râsul luiși dinții - albe porți de cimitire. Ce seară, Doamne, eu ca o statuiecu noaptea într-un … Continuă lectura Ce seară – Ion Monoran