Kinderland, aflăm din carte, e un joc în care copiii se joacă de-a adulții. În cazul foarte multor copii din Basarabia (dar și din România) după 1990, având părinții plecați la muncă în străinătate, acest joc s-a transformat în viața de zi cu zi, într-o luptă pentru supraviețuire. În satul basarabean din carte, diferența se face între “copiii cu mamă” sau “cu tată” și cei care cresc fără părinți.
Liliana Corobca este o tânără prozatoare basarabeancă, iar tema abordată aici se referă la drama socială a generațiilor de copii care cresc în lipsa părinților. Autoarea își împrumută vocea naratorială Cristinei, o fetiță de 13 ani, aflată în pragul adolsecenței. Împreună cu cei doi frați mai mici, este nevoită să-și ducă existența de la o lună la alta, ducând dorul părinților și așteptând să primească lunar bani de la tatăl plecat la muncă în Rusia și mama plecată la muncă în Italia.
Copiii trăiesc o drama individuală, dar și o dramă colectivă: majoritatea copiilor se află în aceeași situație. Ei iau contact cu o realitate crudă a satelor basarabene depopulate, marcată de privațiunile materiale, violența conjugală, familii dezorganizate. În această atmosferă, lipsiți de afecțiunea părinților, dar neglijați și de autorități, copiii se maturizează înainte de vreme, ei joacă rolul adulților unii pentru alții, rămânând de multe ori cu sechele.
Narațiunea, prin prisma unui copil de 13 ani, este de multe ori naivă, unidimensională. Ea surprinde scene din viața personajelor satului basarabean depopulat de adulți, care împreună alcătuiesc un tablou al sentimentului de abandon, de părăsire. De multe ori nu depășește stilul unui Emil Gârleanu de exemplu, cu povestirile sale patetice sau moralizatoare inspirate de mediul rural și de viața animalelor. Copiii își exersează spiritul matern și sensibilitatea asupra puilor de animale, totul într-o continuă așteptare a întoarcerii părinților acasă.
Este o meditație amară, o carte a dramei copiilor fără părinți, a lipsei căldurii părintești, a suferinței precoce, a nevoii de iubire, de tandrețe, de afecțiune, de speranță. O carte subțire însă din punct de vedere stilistic.
“Mama noastră se va întoarce și tata se va întoarce și totul va fi ca înainte. Îmi amintesc cum era cu mama și cu tata acasă. Dimineața mama lucra, atunci când mă trezeam, făcea de mâncare, tata se uita la televizor. Îmi pare că a fost atât de demult, ca într-o altă viață. Îmi pare rău că Dan nu-și amintește nimic, iar Marcel nici nu a cunoscut ce înseamnă să trăiești în familie, să ai alături tată și mamă.”
“Trebuie undeva să existe un sat doar al nostru, cu legile lui, cu viață lui inaccesibila și necunoscuta celorlalți. Unde viață să curgă frumos, darnic, milostiv, fără răutate, dor și așteptare. Un sat al copiilor buni…Fiecare sat din Moldova e un sat al copiilor, întreaga țară. Mai ales dacă socotim și bătrânii, căzuți și ei în mintea copiilor. Bărbații și femeile, normali, sănătoși, apți de muncă și care să trăiască la sat sunt o raritate, o minoritate. Moldova copiilor. Sună foarte frumos. Construim un viitor luminos pentru copiii noștri. Da, numai că-l construim în Spania, Italia, Rusia…”.
BIBLIOTECA LUI DIUS 