Dormeam brutal, cu nerecunoștință,
Trântit cu spatele pe saci de grâu.
De-ar fi-ncolțit, ar fi ieșit prin mine
Sărbătorindu-mă până la brâu.
Ca un dulău, dintr-un ungher într-altul,
Sângele meu se fugărea prin trup.
O legătură aspră cu pământul
Făcea de rădăcini să nu mă rup.
Iarba-mprejur se învârtea mirată
Adulmecându-mă fără să știu.
Mă înrudeam cu somnul din semințe
Și mă nășteam prin somn
și eram viu !
Vuietul morii se curmă deodată.
Și-așa cum ghețuri mari se îmbulzesc,
La stăvilar se ridicase timpul
Pe care trebuia să mi-l trăiesc.
BIBLIOTECA LUI DIUS 