Cel mai nou număr al revistei “Lettre Internationale” (și acesta un număr dublu, 124-125) ne propune, în cele peste 170 de pagini, dezbateri pline de substanță, ancorate în problematica actuală (geo)politică, socială, economică, culturală.
La rubrica “Retrospective”, istoricul Gh. Gorun este prezent cu un studiu despre fotografia de război, pornind de la o colecție de fotografii ale soldaților germani făcute în Oltenia în timpul ocupației (1916-1918) din Primul Război Mondial, descoperită recent, fotografii analizate în paralel cu cele ale soldaților români din aceeași perioadă, subliniind rolul documentar al acestora nu doar în ceea ce privește desfășurarea războiului, ci și viața cotidiană a oamenilor simpli.
Dan Ciachir revine cu evocări ale oamenilor și locurilor din primii ani ai comunismului, în timp ce Benjamin Korn publică un articol excepțional despre situația unor litigii demarate recent de persoane fizice din Germania, Italia sau Grecia împotriva statului german privind acordarea unor despăgubiri de război pentru torturi sau pagube suferite în Al Doilea Război Mondial. Articolul descrie modul în care aceste pretenții au fost declarate inadmisibile de unele instanțe de judecată, inclusiv la presiunea internațională a statului reclamat, care încerca să prevină un precedent periculos; ulterior, instanțele internaționale au declarat admisibile astfel de cereri, iar rezultatul final rămâne deschis și așteptat cu curiozitate. Iată că după 80 de ani, ecourile marilor evenimente istorice ale veacului trecut nu s-au stins încă.
A doua rubrică a revistei reprezintă de fapt o amplă dezbatere pe tema evoluției doctrinelor politice și a formelor de guvernământ, a conceptului de identitate europeană, pornind de la opera unor gânditori precum Emmanuel Todd (“Înfrângerea Occidentului”), Peter Sloterdijk (unul dintre cei mai la modă filosofi moderni), Max Weber, Carl Schmitt (ale cărui idei, asimilate în trecut cu ascensiunea național – socialiștilor la putere în Germania, sunt azi reiterate de ideologii lui Putin în Rusia), dar și C-tin Noica și Cioran. Această rubrică include și o incursiune în istoria modernă a Algeriei, cu accent pe procesul islamizării și pe resorturile ideologice și instituționale care i-au transformat pe scriitori precum Kamel Daoud (laureat al Premiului Goncourt) sau Boualem Sansal, recunsocuți internațional, în persona non-grata.
Din rubrica “Filosofie și societate” rețin atenția articolele lui Samuel Mayol (intitulat “Laicitatea: un model universal sau doar o particularitate a Franței?” – de interes mai ales acum când Franța se confruntă cu provocările diversității entice și religioase), Silviu Cerna (“Rolul instituțiilor în dezvoltarea și prosperitatea uneri țări”), opiniile lui Jean-Yves Pranchere, Anne Dujin și Zelie Harscouet referitoare la rolul intelectualilor în societatea și în politica contemporane, aparenta lor retragere dintr-un câmp al luptei unde se remarca din ce în ce mai mult lipsa discernământului și a gândirii critice. Surprinzătoare (deoarece este prima de acest gen pe care o citesc) este poziția lui Peter Demeny (scriitor, traducător și jurnalist cultural român) referitoare la fenomenul “Păltiniș” și la succesiunea culturală și ideologică născută din școala lui C-tin Noica. Nu puțini sunt cei care pun azi resurecția ideologiilor suveraniste sau de extremă dreaptă la noi pe generozitatea cu care edituri precum Humanitas (aparținând discipolului lui Noica, G. Liiceanu) a publicat, după 1990, opera unor autori cu simpatii legionare notorii (inclusiv Cioran, Eliade, Vulcănescu, Țuțea), ale “sfinților închisorilor” dintre care unii cu vederi apropiate de extrema ideologică, sau ale unor epigoni contemporani cu repere culturale și morale cel puțin confuze.
Rubrica “Arte” îl evocă pe artistul plastic Lucian Cioată, cel care și ilustrează bogat o parte din paginile acestei reviste, dar și, într-un consistent interviu (ultimul pe care l-a dat, decedând în noiembrie 2024, la vârsta de 94 de ani) pe pictorul, artistul plastic, performerul și colecționarul elvețian Daniel Spoerri (având origini românești, fiind născut la Galați). Totodată, găsim aici și o scurtă istorie a genului muzical tradițional grecesc numit rebetiko.
Foarte consistentă este rubrica intitulată “Suprarealismul, revizitat”, dedicată modului în care acest curent artistic a evoluat până în prezent. Relevante sunt din acest punct de vedere articolul lui Hal Foster, care explică volta prin care suprarealismul a virat de la stânga ideologică (inițial fiind o mișcare îndreptată împotriva artei burgheze și fiind îmbrățișat de intelectuali de stânga precum L. Aragon, P. Eluard, A. Breton) spre dreapta actuală, și conferința susținută de scriitorul american de origine română Andrei Codrescu cu titlul “Gloriosul naufragiu al dadaismului și al suprarealismului” la Naropa University – Colorado (1988), printre auditori numărându-se și poetul-cult al generației beat, Allen Ginsberg. Tot la acesta rubrică găsim și poeme ale Simonei Popescu scrise în stilul lui Gellu Naum (unul din ultimii mari exponenți ai suprarealismului european) și pornind de la lirica acestuia, dar și evocarea lui Cosmin Năsui a suprarealismului interbelic românesc (care de multe ori a dat tonul acestui curent inclusiv pe plan european), a unor artiști precum V. Brauner, M. Iancu, Geo Bogza, St. Roll, Urmuz etc., având la bază consistentul volum de memorii al lui Șasa Pană “Născut în ‘02”.
Literatura este foarte bine reprezentată în paginile revistei, inclusiv prin evocarea unor scriitori precum poeta argentiniană Alejandra Pizarnik; prin recenzia volumului “A doua șansă” (Adam Phillips – Stephan Greenblatt) în care este analizat modul în care Shakespeare alege să acorde personajelor sale o a doua șansă de a fi buni, șansă pe care acestea o valorifică sau nu; prin cronica severă a serialului “Un veac de singurătate”, marca Netflix; prin interviurile unor scriitori precum Bogdan Crețu, Octavian Soviany sau Mohamed Mbougar Sarr; nu în cele din urmă prin fragmente de proză ale unor autori dintre care mi-au atras atenția Pierre Michon, Daniela Ulieru, Daniel Kehlmann, Gabriel Burlacu și Nick Bradley.
BIBLIOTECA LUI DIUS 