
Inima omului e o mare necunoscută încă,
Un vânturat și temut Pontus Euxinus,
Ieri pluteam pe un Da obișnuit, cunoscut,
Azi ne răsare în față o stâncă pe care scrie Nu.
Trec zilele ca de obicei cu gesturi știute
Și deodată nu mai poți zâmbi unui prieten.
Îl descoperi deodată și strigi: Nu.
Iar un altul de-abia băgat în seamă
Îți devine mai scump decât fratele tău.
Un val subteran face un salt,
Și iată-te pe alt țărm!
Peisajul s-a schimbat, dar asta nu te miră,
Te îngrozești sau te întristezi uitându-te înapoi,
Dar dacă ai picioare bune, începi să explorezi ținutul cel nou
Cu arborii săi, cu pietrele, cu șerpii și păsările.