Filologul clujean Adrian Papahagi, recunsocut și pentru vivacitatea cu care-și asumă, de pe o platformă profund atașată valorilor culturale democratice europene, postura de om al cetății și-și exprimă poziția publică în cele mai arzătoare chestiuni sociale, politice, economice, a inițiat la editura Polirom o serie de studii dedicate interpretării operelor lui Shakespeare, beneficiind și de ascendentul pe care i-l oferă specializarea sa în medievistică și engleza veche.
Autorul grupează operele shakespeariene în funcție de temele abordate de dramaturg și, după acest criteriu, cuprinderea în același volum a interpretării tragediei “Romeo și Julieta” și a sonetelor apare ca firească: “Piesa Romeo și Julieta trebuie citită în tandem cu Sonetele. Cea mai celebră tragedie de dragoste din literatura universală este, în parte, o actualizare dramatică a sonetului, o reluare a complexului iubirii imposibile..”. Autorul nu îmbracă însă haina pedantă a cercetătorului lansat în supoziții și analize care cititorului i s-ar putea părea greu accesibile, ci se apropie de text cu modestia unui intelectual aflat la întâlnirea esențială cu marea operă, dar poate și cu un sentiment de condescendență și chiar de responsabilitate față de cei pasionați de opera shakespeariană, fie ei mai mult sau mai puțin inițiați în aceasta. De aceea lucrarea se constituie mai degrabă în note de lectură, care au însă la baza o erudiție și un efort de cercetare remarcabile.
Oferind și o vastă bibliografie, autorul așează operele shakespeariene într-un context istoric și literar din care fac parte poeți și filosofi precum Petrarca, Dante, Francis Bacon, Chaucer etc. Apoi compară diferite variante de traduceri în limba română, fără a se feri însă să prezinte și propria interpretare, atunci când consideră că traducerile nu sunt pe deplin satisfăcătoare.
De asemenea, autorul nu încearcă să joace rolul detectivului tuturor cauzelor cărora istoria literaturii nu le-a găsit încă rezolvarea certă (existența însăși a lui Shakespeare, paternitatea lui asupra unor opere, destinatarii sonetelor, misteriosul WH căruia îi sunt dedicate sonetele etc.) ci ne livrează o cheie în care aceste opere pot fi interpretate astfel încât ele să fie nu doar accesibile, ci și actuale și unui cititor modern căruia i se pare că un clasic nu-i mai poate spune mare lucru.
Nu în ultimul rând, cu un spirit ludic remarcabil, autorul scoate în evidență și caracterul licențios și aluziv al unor versuri din sonete și din tragedia lui Romeo și a Julietei, care, dintr-o falsă pudoare sau (auto)cenzură a traducătorilor, răzbate mai greu prin transpunerile în limba română (unele de o vechime considerabilă), deși în literatura medievală și renascentistă reprezenta de multe ori marcă înregistrată.
“Sonetele oferă delicii nesfârșite…Ce contează e impresia de sfâșietoare autenticitate, de pasiune morbidă, de senzualitate debordantă, de melancolie, de abandon sau de înverșunare pe care ne-o crează Sonetele. Ca orice mare literatură, aceste poeme nu sunt despre biografia lui Shakespeare, ci despre noi, despre disperările și pasiunile noastre. Cu toții ne simțim când uzați, inutili, disprețuiți, nedreptățiți și respinși, când, dimpotrivă, îndrăgostiți, exuberanți, orgolioși și încrezători. Iar când cuvintele ne lipsesc, imaginile ne sunt sărace, ochiul gol și urechea țiuie a pustiu, găsim la Shakespeare haina potrivită pentru starea trăită, pentru ceea ce intuim, dar nu ne pricepem să rostim în cuvinte. Geniul sonetelor lui Shakespeare, ca de altfel al întregii sale opere, aici poate fi identificat: este vorba despre noi, fiecărui vers shakespearian îi răspunde umanitatea noastră întreagă.”
“Shakespeare nu are nevoie de filosofie sau de morală pentru a exprima universul; filosofia și morala lui sunt viața însăși – ambiguă, ridicolă, sublimă, căreia îi poți da un sens , așa cum poți crede că n-are niciunul. Marile texte ale lui Shakespeare te pun în fața vieții, augmentată dramatic sub lupa artei. ..”.
BIBLIOTECA LUI DIUS 