Un occident răpit sau Tragedia Europei Centrale – Milan Kundera

În iulie 2023 se stingea la Paris Milan Kundera, unul dintre cei mai mari romancieri ai sec. XX nu doar în Cehia, țara sa natală, sau în Franța, țara sa adoptivă. A fost totdată, prin literatura sau prin eseurile sale, o voce puternică și o conștiință trează a Europei (în ciuda unor acuzații, nedovedite pe deplin, de delațiune), în special a Europei Centrale sau de Est, spațiu intelectual din care s-a revendicat întotdeauna.
Volumul reunește două texte emblematice pentru ceea ce a însemnat atitudinea lui Kundera față de sistemul comunist din Cehia și față de ceea ce a însemnat influența sovietică asupra țărilor est-europene. Este o lectură foarte actuală, în contextul războiului din Ucraina, în contextul tendinței Rusiei de a-și extinde din nou sferele de influență.
Primul text (“Literatura și națiunile mici”) reprezintă un discurs ținut în 1967 la Congresul Scriitorilor Cehoslovaci și reflectă emulația culturală de dezgheț ideologic care a făcut posibilă Primăvara de la Praga din 1968. Autorul denunță aici cenzura sistemului comunist, pe care o asimilează unui act de vandalism cultural, precum și pervertirea sistemului de valori și a rolului intelectualului în societate.
Al doilea este un eseu, “Un occident răpit sau Tragedia Europei Centrale”, și a fost publicat în 1983 în revista pariziană “Le Debat”. Ne dezvăluie un scriitor profund atașat de valorile unui “topos” spiritual aparte, spațiul central – european, un spatiu al națiunilor mici, care au trăit de-a lungul istoriei sub spectrul dispariției ca stat, al anihilării ca identități culturale. Un spațiu însă cu atât mai mult atașat valorilor europene. Poate că așa se justifică de ce și în zilele noastre în unele țări foste comuniste, care au aderat mai recent la construcția UE, gradul de atașament al populației față de această structură este mai mare decât în alte țări, chiar dintre cele care au fondat Uniunea Europeană.
Făcând apel la scrierile unor intelectuali din această zonă (romancieri, poeți, eseiști, printre care și Emil Cioran), autorul remarcă diversitatea unui spațiu cultural aparte și apartenența lui la ceea ce numim cultura europeană. El deplânge totodată pasivitatea dusă până la ignoranță a Europei Occidentale față de distrugerea sistemului de valori democratice (cenzura, anihilarea unor scriitori, jurnaliști sau lideri de opinie) în țările intrate sub influența regimurilor comuniste direct dirijate de URSS, opinând că Occidentul, în lipsa unor pericole majore, și-a pierdut reflexul de a apăra libertatea presei, a culturii, a cetățenilor, a expresiei în general.
Cartea reprezintă tocmai mărturia unei conștiințe lucide, treze, implicate, care nu și-a pierdut acest reflex al ripostei față de nedreptate, cenzură, îngrădirea libertăților fundamentale, fie că se află în spațiul ocupat de regimul comunist (Praga), fie că se află în spațiul libertății absolute (Paris). O analiză care astăzi, dat fiind războiul purtat de Rusia pentru ocuparea Ucrainei, este, din păcate, cu atât mai actuală.
Eseurile lui Kundera amintesc de scrisorile adresate Uniunii Scriitorilor din Romania de către Mircea Dinescu, sau de interviul acordat de acesta ziarului “Liberation” la sfârșitul anilor ’80, în apogeul regimului comunist de la noi.
“Europa Centrală voia să fie imaginea condensată a Europei și a bogăției ei atât de diverse, o mică Europă arhieuropeană, un model miniaturizat al Europei națiunilor, concepută potrivit regulii: maximum de diversitate pe minimum de spațiu. Cum ar fi putut ea să nu fie îngrozită de Rusia care, în fața ei, se întemeia pe regula opusă: minimum de diversitate pe maximum de spațiu. Într-adevăr, nimic nu-I putea fi mai străin Europei Centrale și pasiunii ei pentru diversitate decât Rusia, uniformă, uniformizantă, centralizantă, care transformă cu o determinare de temut toate națiunile din cuprinsul imperiului său (ucraineni, bieloruși, armeni, letoni, lituanieni etc.) într-un unic popor rus (sau, așa cum preferam să spunem astăzi, în epoca mistificării generalizate a vocabularului, într-un unic popor sovietic). ”
“…Europa Centrală nu este stat, ci o cultură și un destin. Granițele ei sunt imaginare și trebuie trasate și retrasate pornind de la fiecare situație istorică.”
“Ce este o națiune mică? Vă propun definiția mea: o națiune mică este aceea a cărei existență poate fi oricând pusă sub semnul întrebării, care poate dispărea, și care știe asta. Un francez, un rus, un englez nu sunt obișnuiți să-și pună întrebări cu privire la supraviețuirea națiunii lor…Europa Centrală ca focar al națiunilor mici are propria viziune despre lume, viziune întemeiată pe neîncrederea profundă în Istorie.”