Gânduri către sine însuși – Marcus Aurelius

Marcus Aurelius a fost împărat roman între anii 161-180 d.C., făcând parte din dinastia Antoninilor (aceeași din care a făcut parte și împăratul Traian). Pentru cinefili, da, este același Marcus Aurelius care, în prima parte a filmului “Gladiator”, coordonează victoria trupelor romane asupra barbarilor germanici ce asediau granițele de nord ale imperiului și poartă discuții filosofice despre virtuțile umane cu fiul său Commodus și despre datoria față de treburile publice ale imperiului cu generalul Maximus (trecem peste inadvertențele grave de ordin istoric).
Deși pare greu de crezut, între două bătălii sau după inspecția trupelor de pe limesul nordic al imperiului, împăratul își rezervă timp pentru a-și scrie concepția filosofică despre viață, despre lume sau despre putere și ce înseamnă a fi în fruntea unui imperiu de o asemenea anvergură cu a Imperiului Roman. Scrierile sale au fost reunite sub titlul “Gânduri către sine însuși” sau “Meditații” și cuprind un număr de 12 capitole, intitulate “cărți”. Sunt, de fapt, lecții pe care Marc Aureliu și le-a însușit de-a lungul vieții și carierei sale politico-militare, sfaturi pe care și le dă sieși și, astfel, tuturor despre conduita pe care o persoană, cu atât mai mult o persoană publică, trebuie să o aibă în societate, dar și în singurătatea ființei sale.
Din punct de vedere al conceptelor sau curentelor filosofice, ideile sale se circumscriu stoicismului, o școală filosofică fondată de Zenon din Atena în sec. IV-III a.C și printre ai cărei adepți s-au numărat Diogene sau, în Imperiul Roman, Epictet, Marc Aureliu, Seneca. În special în perioada sa romană, târzie, acest curent filosofic capătă un caracter mai pronunțat de “filosofie de viață”, un caracter practic, putând fi aplicabil în viață de zi cu zi și nu doar exersat din punct de vedere spiritual.
Ideile lui Marc Aureliu abordează în esență principiile unei vieți sobre, disciplinate, în concordanță cu legile naturii, o acceptare cu bărbăție și seninătate a lucrurilor bune sau rele care ni se întâmplă și fără regret a celor pe care nu le putem schimba sau influența. Rezultă de aici că inclusiv percepția asupra morții este una sobră, echilibrată, de acceptare a ei ca un fenomen natural normal, inevitabil, de reintegrare în ciclul natural, un fenomen pentru care ne putem pregăti nu doar prin meditație, dar și printr-un stil virtuos de viață.
Omul trebuie să-și canalizeze eforturile spre perfecționarea și dezvoltarea sa continuă din punct de vedere moral, spiritual, numai astfel putând fi un individ util societății din care face parte și semenilor săi.
Că exponent al stoicismului, Marc Aureliu promovează cumpătarea, echilibrul interior, iubirea față de semeni și față de orice alte ființe, împăcarea, disciplina spirituală.
Mult timp stoicismul a constituit o filosofie dominantă în Imperiul Roman, până la răspândirea religiei și a filosofiei creștine. De altfel putem observa că în stoicism creștinismul a găsit o oarecare compatibilitate și un loc prielnic în care a putut înflori (o parte din principiile stoicismului sunt pe deplin aplicabile în doctrina creștină).
Poate este straniu cum un împărat roman, cel mai puternic om al momentului respectiv, care ar fi avut acces la toate privilegiile aferente acestui statut, a înțeles să predice și să practice disciplina, asceza uneori, cumpătarea, înțelepciunea, iubirea, echilibrul în raport cu natura și cu condiția biologică a ființei umane. Cred că azi asistăm chiar la o resurecție a unora din pricipiile stoicismului, adaptate la societatea modernă. În nr. 118-119 a revistei Lettre Internationale, jurnalista Rodica Binder publica un text intitulat “În caz de urgență – Stoicismul”, în care arăta tocmai cum, afectați de provocările deosebite la care este expusă azi omenirea (pandemie, război, inteligența artificială etc.), recusrsul la valorile stoicismului poate reprezenta un mijloc de a rămâne calmi și impasibili atât în fața greutăților de moment, dar și a incertitudinilor viitorului.
Dincolo de valoarea filosofică a textelor lui Marc Aureliu, este de reținut și valoarea literară a acestora, astfel încât ele pot fi parcurse ca o profesiune de credință și de viață a unui spirit treaz, interesat și implicat, orientat deopotrivă spre dezvoltarea morală, spirituală, personală, dar și spre dimensiunea sa socială și politică. Textele abundă în învățături care pot constitui pentru fiecare un îndrumar folositor pentru o viață echilibrată.
“Fii asemenea unui promontoriu de care se sparg fără încetare valurile. El stă drept și în juru-i se potolește înspumatul clocot al apelor. Cât sunt de nefericit că mi s-a întâmplat acest lucru. Nu, dimpotrivă: cât sunt de fericit fiindcă, întâmplându-mi-se un astfel de lucru, îmi duc viața fără a fi mâhnit, fără a fi frământat de prezent, fără a fi îngrozit de viitor.”
“…ori trăiești aici, și deja te-ai obișnuit cu asta; ori te retragi, și acest lucru ți-l doreai; ori mori, și deja ți-ai îndeplinit menirea. În afara acestor opțiuni nu există nimic altceva. Așadar, stai liniștit!”
“Amintește-ți că a-ți schimba părerea și a-l urma pe cel care te corectează sunt de asemenea acte de libertate; căci acțiunea ta se realizează după impulsul și judecata ta și, în consecință, după mintea ta.”
“Periculoasă amăgire este trufia și, când socotești mai degrabă că te ocupi de lucruri importante, atunci mai ales ești victima iluziei.”
“Dați-mi liniștea de a accepta lucrurile ce nu le pot schimba, curajul de a le schimba pe cele ce se pot schimba, și înțelepciunea de a le putea distinge unele de altele.”
“Dacă un om ți-a greșit cu ceva, gândește-te ce reprezentare are el asupra binelui și asupra răului pentru a comite acea greșeală.”
“Când lucrurile care te înconjoară te constrâng, ca să zic așa, să te zbuciumi foarte tare, întoarce-te repede în tine însuti și nu-ți ieși din ritm mai mult decât este necesar. Căci, odată cu întoarcerea continuă la armonie, vei fi mai stăpân pe aceasta.„