Dezgheață-te, lume, dezgheață,un clopot de clor ne desparte,aripile-s tot mai în ceață,inima e tot mai departe. Rotește-te, lume, roteșteși tu, soare, du-mă în vară,orizontul mă părăsește,prietenii încep să dispară. Nu zărisem că norii aleargăși nu bănuiam că-i furtună,eram opt, eram cinci, eram patruși parcă zburam împreună. Parcă ieri mai era dimineață,soare-n valuri și-acuma-i doar nor.Sunt … Continuă lectura Păsări în amurg – Cezar Baltag →

A venit toamnaca un sfârşit de lume.Copacii în vântîşi aruncă epoleţii de aurşi fug în neştire. Adorm în camera amintirilorca în casa cea mareocrotită de mirosulgutuilor coapte. O, mamă,dacă ochii tăi s-ar deschide în zorişi ai învia pentru o clipă din morţi,cred că tot în vârful picioarelorai umblaca să nu-mi tulburi somnul.

Atât de tristă-i dimineaţaAcum când plânge-o toamnă nouă,Când cade din copaci viaţaŞi frunze galbene mă plouă. O lume-ntreagă simţi cum moareÎntr-o tulpină ce se-ndoaie,În orice zvon o aşteptareŞi-un vis în fiecare foaie. Abia o brumă fără milăŞi vara mi-a fugit departe,Răsar, movilă de movilă,În jur de mine frunze moarte. Ce taină le-a desprins în şoapteMai … Continuă lectura Toamnă nouă – Octavian Goga →

Toamnă am tors în inima zeului,Lângă ochiul său o lacrimă-am plâns …Păcătoasă, ca gura ta, începea noaptea.La căpătâiul tău, sumbru, lumea se pietrifica. Acum vor începe să vină cu-ulcioare ?Ca-împrăștiate frunze se irosește vinul.Duci dorul cerului cu plecările păsărilor?Să fie piatra norul, să fiu eu cocorul.

Au vuit prelung ca vântul păsările migratoarePeste casa părintească unde ieri m-am regăsitSingur cu lumina care galbenă venea din soare,În odaia de-altădată să-mi ureze bun sosit. Toamnă, iată-ne-mpreună, gospodină ce porţi cheiaRuginită, ca o frunză, a trecutului meu mort.Toamnă, iată-ne alături, noi cu visul, pe aleeaNucilor ce ancorează pentru iarnă-n al tău port. Precum seara, … Continuă lectura Toamna – Ion Pillat →

Toamna cu lunăcând porţi peste pulovăr o niciodată căptuşită cu totdeaunacând ştii că ai mai iubit şi ai să mai iubeştiprintre taxiuri nefireşti. Toamna cu lunăcând cabinele de telefon scânteiazăcând ştii că nimic nu dureazăcând până şi vitrinele graseiazăşi vocea le tremură, şi serviciile de porţelan se fac zob. Toamna de sticlăcând magnetofoanele se fac … Continuă lectura Toamna cu lună anii ’60 – Mircea Cărtărescu →

Ascultă cum cântă întâiele brume, dezmăţ de culori e-n copacii ursuji;acum te poţi pierde pe străzi fără nume,e toamnă nebun de frumoasă la Cluj!Acum bate-n turnuri o oră regală,din vechi manuscripte vocabule ies,e-un ceas când oraşul în haine de galăîncepe să cânte «sumus dum iuvenes!»O stea poţi purta noaptea asta pe umăr,poţi iubi, poţi vorbi … Continuă lectura De juventute – Horia Bădescu →

E-o linişte plătită-atât de scumpŞi e o pace de sorginte sfântăDe se aude tăinuit cum cântăMătasea în ştiuleţii de porumb. Colinele se-ntunecă de cai,Amărăciunea toamnei reînvieŞi cade sufletul din ciocârliePecetluind ţâţânile din rai. Dinspre poteci de purpură subţireSe cântă imnul nunţilor de cerbi,Cerboaice senzuale fată-n ierbiŞi reîncep legende să respire. Orfeu, curând, va fi răpit … Continuă lectura Hipnoză de toamnă – Adrian Păunescu →

În toamna aceea Ioana Mariaam cunoscut cele mai triste seri din lume. Erau sericând luna începea să se ridice pe cer,haotică.Până la miezul nopții mai erau două oreși mie mi-era dor de tine Ioana Maria. Au fost seri când îmi era dor de tinecum le e dor somnambulilor de lunăși în alte sericum le e … Continuă lectura În toamna aceea – Geo Bogza →

Lumina zilei către apusca o frunză tremură-n vânt.Am prea multe de spusși – nici un cuvânt.