Ne-alungă vremea totuși! Încet, încet se trecAceste mâini crescute și trunchiul lor întreg.Ce vânturi cheamă, Doamne, din goluri depărtateȘi-mi clatină făptura și rupe crengi uscate?Pe vremea când pământul mă aduna tăcutDin mâlul nu știu cărui tărâm necunoscut,Și praf ceresc, la ceasul când îmi ardea pe creștet,Nu-nțelegeam foșnirea frunzișului meu veșted,Nici laudele spuse și semnul de … Continuă lectura Și pe hotar va ninge – Ion Horea →

Am tras sforile toamneiși-am scris strâmb, pe ușă,inventaracum,hai să-mpărțim toamnași la partaj să luămo frunză tu, o frunză eu,cinci vise tu, cinci vise euși tăcerea,apusul ți-l las ție.ploile le voi lua eu,iar tu o să ai toate furtunilestoarse de ultimele picături de vlagă.cu răsăriturile va fi mai greu.sigur ne vom târguica-n piață.am să ți le … Continuă lectura Toamna – Ion Minulescu →

Bătrân și singur toamna umblând prin orașbătrân și singur femeia copilul câinelefemeia a imbătrânit cu altcineva, câineleîmbătrânind a murit, copilul singurnu s-a născut niciodată pe străzi vântul și soarelebătrâni și singuri flașnetarul bătrân cu un singurpicior prostituata bătrână și singurăcineva într-un cimitir cântă o melodiebătrână și singură capul se clatină golcu o singură amintire bătrână, … Continuă lectura Bătrân și singur – A. E. Baconsky →

Dezgheață-te, lume, dezgheață,un clopot de clor ne desparte,aripile-s tot mai în ceață,inima e tot mai departe. Rotește-te, lume, roteșteși tu, soare, du-mă în vară,orizontul mă părăsește,prietenii încep să dispară. Nu zărisem că norii aleargăși nu bănuiam că-i furtună,eram opt, eram cinci, eram patruși parcă zburam împreună. Parcă ieri mai era dimineață,soare-n valuri și-acuma-i doar nor.Sunt … Continuă lectura Păsări în amurg – Cezar Baltag →

A venit toamnaca un sfârşit de lume.Copacii în vântîşi aruncă epoleţii de aurşi fug în neştire. Adorm în camera amintirilorca în casa cea mareocrotită de mirosulgutuilor coapte. O, mamă,dacă ochii tăi s-ar deschide în zorişi ai învia pentru o clipă din morţi,cred că tot în vârful picioarelorai umblaca să nu-mi tulburi somnul.

Atât de tristă-i dimineaţaAcum când plânge-o toamnă nouă,Când cade din copaci viaţaŞi frunze galbene mă plouă. O lume-ntreagă simţi cum moareÎntr-o tulpină ce se-ndoaie,În orice zvon o aşteptareŞi-un vis în fiecare foaie. Abia o brumă fără milăŞi vara mi-a fugit departe,Răsar, movilă de movilă,În jur de mine frunze moarte. Ce taină le-a desprins în şoapteMai … Continuă lectura Toamnă nouă – Octavian Goga →

Toamnă am tors în inima zeului,Lângă ochiul său o lacrimă-am plâns …Păcătoasă, ca gura ta, începea noaptea.La căpătâiul tău, sumbru, lumea se pietrifica. Acum vor începe să vină cu-ulcioare ?Ca-împrăștiate frunze se irosește vinul.Duci dorul cerului cu plecările păsărilor?Să fie piatra norul, să fiu eu cocorul.

Au vuit prelung ca vântul păsările migratoarePeste casa părintească unde ieri m-am regăsitSingur cu lumina care galbenă venea din soare,În odaia de-altădată să-mi ureze bun sosit. Toamnă, iată-ne-mpreună, gospodină ce porţi cheiaRuginită, ca o frunză, a trecutului meu mort.Toamnă, iată-ne alături, noi cu visul, pe aleeaNucilor ce ancorează pentru iarnă-n al tău port. Precum seara, … Continuă lectura Toamna – Ion Pillat →

Toamna cu lunăcând porţi peste pulovăr o niciodată căptuşită cu totdeaunacând ştii că ai mai iubit şi ai să mai iubeştiprintre taxiuri nefireşti. Toamna cu lunăcând cabinele de telefon scânteiazăcând ştii că nimic nu dureazăcând până şi vitrinele graseiazăşi vocea le tremură, şi serviciile de porţelan se fac zob. Toamna de sticlăcând magnetofoanele se fac … Continuă lectura Toamna cu lună anii ’60 – Mircea Cărtărescu →

Ascultă cum cântă întâiele brume, dezmăţ de culori e-n copacii ursuji;acum te poţi pierde pe străzi fără nume,e toamnă nebun de frumoasă la Cluj!Acum bate-n turnuri o oră regală,din vechi manuscripte vocabule ies,e-un ceas când oraşul în haine de galăîncepe să cânte «sumus dum iuvenes!»O stea poţi purta noaptea asta pe umăr,poţi iubi, poţi vorbi … Continuă lectura De juventute – Horia Bădescu →