Mă bucur de neînsemnătatea mea în fiecare zori de zi odată cu prima rază de soare îmi zic că-i bine să fii un om de rând care trece pe-o stradă oarecare pe sub umbra copacilor și ei anonimi e-o putere neștiută în a te ține de-o parte în a nu fi mai mult decât unul … Continuă lectura Neînsemnătate – Constantin Abăluță →

El stă la o masă și taceși totuși îmbătrânește mereuNimic nu face, puțină apă bea, puțină pâine mănâncăși totuși îmbătrânește mereuNimic nu vede, ațipește continuuîn fața unei ilustrate poștaleși totuși îmbătrânește mereuNimic nu simte, camera e închisă ermeticși totuși îmbătrânește mereuNimic nu gândește, doarme, se trezește, adoarmeși totuși îmbătrânește mereuImposibilul, absurdul, realul,Supranaturalul, universul, haoticul !și … Continuă lectura Imposibil – Magda Cârneci →

Cândva am să înalţ un zmeu, Scrisoare către Dumnezeu, Să-i scriu că uneori sunt trist, Dar cred în El şi cred în Crist, Să-i scriu că sunt printre cei vii, Să-i scriu că fericit voi fi, Că nu-s deştept dar nici prea prost, Să-i scriu că sănătos am fost, C-a fost uşor, a fost şi … Continuă lectura Cândva – Horaţiu Mălăele →

Case mari, înșiruitede-a lungul trotuarelor de-asfalt.La un colț cu turn înaltîn frunte cu ceasornice greșite.Amiaz de toamnă.O betealăde-aramă s-a învălmășit în arbori reciCu ochii goi tu trecidus de-o tristețe ideală.Pustiu.De pălăries-au prins păianjeni mici și funigei.Pe limbă gustul lânced de femeiruinează toată fina reverie.Talpa sună sub castanica un clopot de aramă.S-au depus pe suflet grijă, … Continuă lectura Oraș – Felix Aderca →

Dormeam brutal, cu nerecunoștință,Trântit cu spatele pe saci de grâu.De-ar fi-ncolțit, ar fi ieșit prin mineSărbătorindu-mă până la brâu. Ca un dulău, dintr-un ungher într-altul,Sângele meu se fugărea prin trup.O legătură aspră cu pământulFăcea de rădăcini să nu mă rup. Iarba-mprejur se învârtea miratăAdulmecându-mă fără să știu.Mă înrudeam cu somnul din semințeȘi mă nășteam prin … Continuă lectura Somn lângă moară – Adi Cusin →

Un turn înalt, înconjurat de o galerie, cuun acoperiș de unghiiojate: în care ea, încuiată, în lanțurile aducerilor aminte, nuavea voie să stea nici la fereastră, undestraja se plimbaveșnic.Nu avea voie, dar sufletul ei îndrăgostit părăsea turnul când voianu era o problemă, îmbătat de libertatea morții: înnoaptea asta vrea chiar să pună iar capcane.Că de … Continuă lectura Suflet îmbătat de libertatea morții – Liviu Ioan Stoiciu →

Clopotul în tâmplă bate ora treivino şi-mi sărută buza castaniegâtul tras prin copcă, fruntea de holteivino şi-mi culege strugurii din vie să ne facem cobză şi să ne golimsufletul de zgură, creierul de fleacuri,moartea să se-acrească jos, în ţintirim,noi să spargem cepuri, să aşternem paturi şi de-o fi să vină „ziua ca un fur”şi să … Continuă lectura Îngerul cu rigla şi echerul – Cristian Bădiliţă →

În mintea mea s-a făcut amiază,În inima mea zi fără vântNicio pasăre nu traverseazăTrupul meu cel de pământ. Demult au fost vise și vorbe,Case care ne adăposteau.De pe atunci fântânile cu corbeDin brațele tale mă scoteau. Era o zi scurtă și săracăÎn care am șezut îmbrățișatiPe o bătaie repede de toacăCare trezește-n mănăstiri pe frați. … Continuă lectura Alt poem de dragoste – Savatie Baștovoi →

Peste zi și peste cap îmi vin năluci –se scaldă vesele în propriu-mi sângecâte una, ca-n joacă, face clăbucipe care tot ea îi culege și-i frângeBate vânt, bubuie oasele, se audecum ninge din aproape-n aproapede parcă toate roadele crudesătule-s de mine și-o să mă-ngroape –Va fi bine atunci-nici atunci –când nălucile putea-vor pătrundeîn pacea fumegând … Continuă lectura năluci – Ioan Moldovan →

Marea loveşte digul pe care în seara aceean-am avut curajul să mergem până la capăt. Piatra udăluneca şi, la un pas de noi, era ruptă. Dacă eram neatenţi,ne puteam prăbuşi în apa ce fierbea dedesubt.Dar am fost atenţi. Ca totdeauna. Atât de atenţi,încât într-o zi vom renunţa să mai pătrundem pe dig.Ne vom mulţumi să … Continuă lectura Digul – Octavian Paler →