să vii la noapte negreșit să-ți continui portretul îți strecor o pală de vânt printre șuvițele negre îți ascund un grain de beauté sub lobul urechii întâi nemișcată, apoi răsucindu-te-ncet în sensul invers acelor de ceasornic din nou și din nou inocenți Paradisul devine scrânciobul în care ne legănăm tu spune-mi ce-ți trece prin minte iar eu … Continuă lectura Portret de femeie – Varujan Vosganian →

Căprioare ușoare îmi aleargă prin vine.Te caută-n codrupe tine. Și-n umbra trupului tău se apleacă ușor :în sfârșit au ajunsla izvor.

O ajung din urmă și o întreb dacă este ea,,Eu sunt”, îmi răspunde, ,,Eu în carne și oase”.Observând-o atent, am dubii: este și nu este eaîn același timp. Și totuși seamănă.Mușc dintr-un măr și ea mușcă dintr-un alt măr. ,,Chiar aici am fost părăsit de o femeiecu ani în urmă, care semăna cu dumneata”.,,Chiar aici”, … Continuă lectura Aproape – Ovidiu Genaru →

Mă bucur de neînsemnătatea mea în fiecare zori de zi odată cu prima rază de soare îmi zic că-i bine să fii un om de rând care trece pe-o stradă oarecare pe sub umbra copacilor și ei anonimi e-o putere neștiută în a te ține de-o parte în a nu fi mai mult decât unul … Continuă lectura Neînsemnătate – Constantin Abăluță →

El stă la o masă și taceși totuși îmbătrânește mereuNimic nu face, puțină apă bea, puțină pâine mănâncăși totuși îmbătrânește mereuNimic nu vede, ațipește continuuîn fața unei ilustrate poștaleși totuși îmbătrânește mereuNimic nu simte, camera e închisă ermeticși totuși îmbătrânește mereuNimic nu gândește, doarme, se trezește, adoarmeși totuși îmbătrânește mereuImposibilul, absurdul, realul,Supranaturalul, universul, haoticul !și … Continuă lectura Imposibil – Magda Cârneci →

Cândva am să înalţ un zmeu, Scrisoare către Dumnezeu, Să-i scriu că uneori sunt trist, Dar cred în El şi cred în Crist, Să-i scriu că sunt printre cei vii, Să-i scriu că fericit voi fi, Că nu-s deştept dar nici prea prost, Să-i scriu că sănătos am fost, C-a fost uşor, a fost şi … Continuă lectura Cândva – Horaţiu Mălăele →

Case mari, înșiruitede-a lungul trotuarelor de-asfalt.La un colț cu turn înaltîn frunte cu ceasornice greșite.Amiaz de toamnă.O betealăde-aramă s-a învălmășit în arbori reciCu ochii goi tu trecidus de-o tristețe ideală.Pustiu.De pălăries-au prins păianjeni mici și funigei.Pe limbă gustul lânced de femeiruinează toată fina reverie.Talpa sună sub castanica un clopot de aramă.S-au depus pe suflet grijă, … Continuă lectura Oraș – Felix Aderca →

Dormeam brutal, cu nerecunoștință,Trântit cu spatele pe saci de grâu.De-ar fi-ncolțit, ar fi ieșit prin mineSărbătorindu-mă până la brâu. Ca un dulău, dintr-un ungher într-altul,Sângele meu se fugărea prin trup.O legătură aspră cu pământulFăcea de rădăcini să nu mă rup. Iarba-mprejur se învârtea miratăAdulmecându-mă fără să știu.Mă înrudeam cu somnul din semințeȘi mă nășteam prin … Continuă lectura Somn lângă moară – Adi Cusin →

Un turn înalt, înconjurat de o galerie, cuun acoperiș de unghiiojate: în care ea, încuiată, în lanțurile aducerilor aminte, nuavea voie să stea nici la fereastră, undestraja se plimbaveșnic.Nu avea voie, dar sufletul ei îndrăgostit părăsea turnul când voianu era o problemă, îmbătat de libertatea morții: înnoaptea asta vrea chiar să pună iar capcane.Că de … Continuă lectura Suflet îmbătat de libertatea morții – Liviu Ioan Stoiciu →

Clopotul în tâmplă bate ora treivino şi-mi sărută buza castaniegâtul tras prin copcă, fruntea de holteivino şi-mi culege strugurii din vie să ne facem cobză şi să ne golimsufletul de zgură, creierul de fleacuri,moartea să se-acrească jos, în ţintirim,noi să spargem cepuri, să aşternem paturi şi de-o fi să vină „ziua ca un fur”şi să … Continuă lectura Îngerul cu rigla şi echerul – Cristian Bădiliţă →