Este al doilea volum care apare la noi după ce autoarea a fost laureată a Premiului Nobel pentru Literatură în 2022.Și în această carte avem o proză autoreferențială, fără personaje, aridă. Și aici limita dintre ficțiune și jurnal este una permeabilă, difuză, inexistentă chiar. Răsfoind un album cu fotografii, din copilărie și până în prezent … Continuă lectura Anii – Annie Ernaux
Categorie: RECENZII
Sălbaticii copii dingo – Vasile Ernu
La câțiva ani după căderea Zidului Berlinului, în Germania a apărut un nou concept, prin calchierea termenului “nostalgie”, acela de “ostalgie” (înțelegând prin asta nostalgia Estului, nostalgia după aspecte ale vieții din Germania Democrată). Dacă ar fi să adaptăm acest concept la spațiul autohton, probabil că unul din cei mai de seamă reprezentanți ai săi … Continuă lectura Sălbaticii copii dingo – Vasile Ernu
Splendida cetate a celor o mie de sori – Khaled Hosseini
Dacă în romanul precedent, “Vânătorii de zmeie”, parcurge ultimii aproximativ 50 de ani din istoria Afganistanului din perspectiva unor copii, deveniți maturi între timp, aici autorul abordează tema condiției femeii în societatea islamică.Pe același fundal al Afganistanului ultimilor 50 de ani, cu transformările istorice cunoscute (monarhie, republică, dominația sovietică, războiul civil între facțiunile politice/etnice/militare, regimul … Continuă lectura Splendida cetate a celor o mie de sori – Khaled Hosseini
Vânătorii de zmeie – Khaled Hosseini
Khaled Hosseini este un scriitor american de origine afgană. De fapt, născut în Afganistan, dar emigrat de copil, împreună cu familia sa, una de intelectuali. La apariția lor, cele 3 romane ale sale au fost best – seller – uri în SUA, și cred că acest lucru nu se datorează doar exotismului temelor abordate, ce … Continuă lectura Vânătorii de zmeie – Khaled Hosseini
Theodoros – Mircea Cărtărescu
Te urci într-un roller coaster. Ai tot auzit despre el, dar nu știi decât vag la ce să te aștepți. Pornește încet, apoi brusc te ridică aproape vertical. Ajuns sus, te ține în imponderabilitate, apoi te prăbușește doar pentru a te ridica din nou. De câteva ori ai vrea să te dai jos, dar nu … Continuă lectura Theodoros – Mircea Cărtărescu
Amantul colivăresei – Radu Aldulescu
Personajele au nume precum: Giani Bajnorică, Mite Cafanu, Costel, Gicu, Grasu, Norica, Vera. Muncesc (atunci când o fac) la Filatura de Bumbac, Douăștrei (23 August), cărămidăria Viezuroaia (am uitat să precizez că acțiunea se petrece înainte de 1989). Beau tot timpul, de la vodcă Cristal, coniac Drobeta și Calipso la halbe, la vin de casă … Continuă lectura Amantul colivăresei – Radu Aldulescu
Femeia de hârtie – RABIH ALAMEDDINE
După câteva povești ale unor scriitoare provenite din lumea arabă despre condiția femeii în societățile patriarhale și dominate de fundamentalism religios, iată și o carte stranie a unui scriitor libanez, Rabih Allamedine.Este o relatare la persoana I a unei femei care își duce existența cotidiană în Libanul zilelor noastre. Carte stranie pentru că este foarte … Continuă lectura Femeia de hârtie – RABIH ALAMEDDINE
Cei ramași și cei plecați – PARINOUSH SANIEE
Un roman de mici dimensiuni, care tratează, așa cum rezultă și din “cuvântul înainte” al autoarei, tema relației dintre emigranții iranieni și cei rămași acasă, modul, și al unora și al altora, de a se raporta la patria – mamă.Istoria tumultuoasă a Iranului a determinat, în dese rânduri, o mare parte din populație să-și caute … Continuă lectura Cei ramași și cei plecați – PARINOUSH SANIEE
Tatăl celuilalt copil – PARINOUSH SANIEE
Autoare a best-sellerului internațional ”Cel care mă așteaptă”, Parinoush Saniee scrie de această dată un roman de mici dimensiuni, o nuvelă de fapt izvorâtă parcă din experiența sa profesională de sociolog și psiholog.La fel ca și în cazul primului roman, nici acesta nu mi se pare că are valențe literare deosebite. Este povestea unui copil … Continuă lectura Tatăl celuilalt copil – PARINOUSH SANIEE
Cel care mă așteaptă – Parinoush Saniee
Parinoush Saniee este o scriitoare iraniană, una din figurile emblematice ale intelectualității iraniene. A fost formată, spre deosebire de multe alte femei din Iran, într-o atmosferă familială și într-un mediu universitar emancipate. Despre această carte aflăm că a devenit cea mai bine vândută din Iran.Fără a avea valențe literare deosebite, scrisă la persoana I, cartea … Continuă lectura Cel care mă așteaptă – Parinoush Saniee









