Dar, deocamdată, lumea asta:lumea care a început cândvaîntre unşpe fără cinci şi unşpe şi cinciîn dimineaţa de noiembrie, cu strigătul tău micanunţând separarea definitivă a vertebrelorşi erecţia mecanică a spânzuraţilor. Lumea ta se sfârşea cu marele animal de lemn,cu piele aspră şi rece, în burta căruiaerai închis. Oameni pricepuţiau aşezat cu grijă în pământanimalul bej … Continuă lectura Lumea nouă (amintire pentru tatăl meu) – Radu Vancu →

să fi avut vreo trei ani când am văzut pe stradă o femeie cum se opreşte îşi duce mâna la frunte la coşul pieptului la umărul drept şi la umărul stâng am crezut atunci că a cules ceva cu degetele am alergat acasă m-am oprit în faţa oglinzii n-aveam nimic de luat nici de pe … Continuă lectura Să fac același lucru – Robert Șerban →

La 23 de ani am buzele bătute de sărutFierbinți și totuși umede ca țigărileFumate până la capăt.Nu există nici o legătură întreOchii mei tot mai mici în palmeOho, acolo unde mai plutesc corăbiiFără catarg la vârsta mea de-acumÎntre ochii mei, buzele meleȘi o dorință de liniște.Între liniște și locuri de liniște.Dimineață, mi-a spus cel bolnav … Continuă lectura Orion – Emil Hurezeanu →

Intru în somn ca într-o catedralăîmping de poartă cu amîndouă mîinile pun și umărultrebuie să intruIar afară e frig și fiersoarele s-a făcut de fier și lumina-i cenușă Sufletuldacă l-am avut mi l-am jucat pe-o singură cartecîndva demult sub un cer mai senin și mai blîndși l-am pierdutrecunosc eu în prag în spate zilele sînt … Continuă lectura Tura de noapte – Marta Petreu →

Doamne, fă-mă tareca tastele unui automat de poker. Mi-am băut banii de drumşi ploaia a ruinat toate chiştoacele. Să-mi adun destul curajcît să ies din buda autogăriişi să-i zîmbesc unui şofer:adevărat îţi spun ţie, frate –astăzi vei trece cu mine prin Hlipiceni.

Copacii sunt negre scheleteDe strajă, în noaptea târzie.Pe-o ramură, -o frunză să moară-ntârzie.Ți-e sufletul astăzi o criptă, poete... Mânate-s încoace și-ncoloVârteje de frunze-arămii -n buchete;Iar sus, pe o ramură, -n solo,O frunză-ntârziată suspină:E moarte în juru-i; se-nchină.Ți-e sufletul astăzi o criptă, poete... Și cade și frunza-ntârziatăDe-a valma cu toate-n vârtej... Rugină, amurgul de toamnă târzie.Ți-e … Continuă lectura Agonie – Sașa Pană →

Purtai o rochie verde în seara de-atunci,Cu luciu stins, ca faţa fîntînilor adînci. Îşi revărsase luna lumina ei de ceară,Pe umerii tăi, negri rămaşi de peste vară, Pe fruntea care, parcă de toate se uimeaPe gura – prea aproape o clipa de a mea. Pădurea, mi se pare, avea o melodie,Străină pentru mine, necunoscută ţie … Continuă lectura Ecou – Dan Deşliu →

acoperiți de uitare copiii bat mingea pe un maidan în interiorul mingii doamna lor învățătoare pune curse la vulpi argintii afară e o toamnă făcută din petice pe aleile drepte capetele noastre scriu gânduri de parcă s-ar rostogoli pe fâșii de hârtie cretată mingea lor tocmai se șterge de lună cum ai culege mugurii unui … Continuă lectura Mozaic – Viorel Mureșan →

Orizontul mărilor, linie severăAșteaptă eternÎmplinirea oricărei plecări. E ora nemărginită, e ora hotărâtă.Cerul într-o vastă reculegereBinecuvântează primul pas. Țărmurile părăsiteSunt mute în urma noastrăCa o durere stinsă.

În praful anilor chipul ni se va ștergeca urmele pașilor în praf,ca fețele în oglinzi părăsite, sparte, aruncatela gunoi, înlocuite de alte oglinzipentru alte fețe la fel de efemere,la fel de expresive și de unice –dar nu-i așa că toți oamenii, fiind diferiți,sunt la fel? O apă și-un pământ?Un praf și-o apă? Un noroi care … Continuă lectura În praful anilor – Matei Călinescu →