Unul câte unul pe scări – Ancelin Roseti

Sufletele cad, unul câte unul, pe scări,lovindu-şi înălţarea: "Nefericească-ne sarea din adâncuride mări! " Supus sunt naşterii mele, de-a lungul şi de-a latul —mă arde înaltul, şi apele mint, cât în lună şi-n steleşi-n rădăcină de timp…!Cu sine cu tot, voi smulge adâncul,din cer şi pământ, din inima mea,pe unde se plimbă îngheţaţi de păcat,lumina … Continuă lectura Unul câte unul pe scări – Ancelin Roseti

Augur – Mircea Ciobanu

E bine-aici, de-ajuns e şi atât.Ninsorile nu cad precum apasă.Stă-n osii reci un cer nehotărâtşi-n cumpeni echilibrul lin se lasă. Mai bine vezi, spre râpă lupii vinsă bea la copci şi dacă nu, să-şi taieîn ţestul apei limpezii caninişi lupilor genunchii li se-ndoaie. De foame muţi, în arc de salt avar,cu umerii lovindu-se şi saltul,mai … Continuă lectura Augur – Mircea Ciobanu

Joc de scenă – Monica Pillat

Aveam de-nchipuit în piesă timpul,Mergând din stânga scenei către dreapta,Iar pajul ce-mi veghea atent mișcareaSe lumina, umbrindu-se la faţă;Ceilalţi actori, prezenţi în varii roluri,Ieșeau la rampă, se-nvârteau în centru,Se retrăgeau nesiguri în culise.Aveam numai un pas până la capăt,Când din cabină m-a oprit sufleorulȘi m-a întors din drum, reamintindu-miCuvintele ajungerii acasă.

LETTRE INTERNATIONALE, nr. 126-127

Ultimul număr al revistei “Lettre internationale”, 126-127, readuce în față noastră rubricile tradiționale și articole dintre cele mai interesante, puternic ancorate în realitatea noastră culturală, socială, economică și geopolitică. Rubrica “Retrospective”, a evocărilor istorice, aduce în prim plan un articol ce analizează, pornind de la discursul lui JD Vance de la Munchen (2025), acordurile semnate … Continuă lectura LETTRE INTERNATIONALE, nr. 126-127