E-o linişte plătită-atât de scumpŞi e o pace de sorginte sfântăDe se aude tăinuit cum cântăMătasea în ştiuleţii de porumb. Colinele se-ntunecă de cai,Amărăciunea toamnei reînvieŞi cade sufletul din ciocârliePecetluind ţâţânile din rai. Dinspre poteci de purpură subţireSe cântă imnul nunţilor de cerbi,Cerboaice senzuale fată-n ierbiŞi reîncep legende să respire. Orfeu, curând, va fi răpit … Continuă lectura Hipnoză de toamnă – Adrian Păunescu →

În toamna aceea Ioana Mariaam cunoscut cele mai triste seri din lume. Erau sericând luna începea să se ridice pe cer,haotică.Până la miezul nopții mai erau două oreși mie mi-era dor de tine Ioana Maria. Au fost seri când îmi era dor de tinecum le e dor somnambulilor de lunăși în alte sericum le e … Continuă lectura În toamna aceea – Geo Bogza →

Lumina zilei către apusca o frunză tremură-n vânt.Am prea multe de spusși – nici un cuvânt.

El a venit când, singur și mic, în pragul ușiiÎmi răcoream la vântul de-amurg obrazul-jar,Când – ghindă cafenie – picau jos cărăbușii,Când era zarea frunză uscată de stejar. Cu țâțe tăvălite-n funinginea din slavă,Tot mai aproape norii – ei mă-nțărcau întâi;În somn plîngeam să-mi șteargă priveliștea hârlavâȘi piroteam pe prispă cu pragul căpătâi. Dar fete … Continuă lectura Selim – Ion Barbu →

Sunt câțiva morți în oraș, iubito,Chiar pentru asta am venit să-ți spun;Pe catafalc, de căldură-n oraș,Încet, cadavrele se descompun. Cei vii se mișcă și ei descompuși,Cu lutul de căldură asudat;E miros de cadavre, iubito,Și azi, chiar sânul tău e mai lăsat. Toarnă pe covoare parfume tari,Adu roze pe tine să le pun;Sunt câțiva morți în … Continuă lectura Cuptor – George Bacovia →

Bun, dar cu noi cum rămâne?Ei au fost mari, tragici, sfinţi...Ei au mâncat pâine,părinţilor noştri le-au fost părinţi. Dar noi, dar cu noi?...Lor le-a fost frig, au pătimit,au mers prin zăpadă, prin noroi,au murit şi s-au nemurit. Noi trăim, cu noi cum rămâne?S-a hotărât ceva? S-a hotărât?Când anume şi ce anume?Suntem, dar ne este urât!

În frunza de cucută amarăîmi fluier bucuriile-şi-o neînţeleasă teamăde moarte mă pătrunde,cum vă privesc pe malul mării de secară,flori de mac. Aş vrea să vă cuprind,că, nu ştiu cum, petalele ce le purtaţiîmi par urzitedin spuma roşiea unui cald şi-nflăcărat amurg de vară. Aş vrea să vă culeg în braţefeciorelnicul avant,dar vi-e atât de fragedă … Continuă lectura Flori de mac – Lucian Blaga →

Eu sînt un trist tovarăș de călătorienu beau nu mănînc nu privesc pe fereastrădin cînd în cînd îmi scot batista uriașăși timp de jumătate de zi îmi șterg ochelariifumurii eu sînt cel mai trist tovarăș de călătorienu vorbesc niciodată pe întunericvalizele mele sînt mici și pătratepardesiul meu e foarte subțireși se topește încet în cuier … Continuă lectura Eu sînt un trist tovarăș de călătorie – Matei Vișniec →

Credeam că suntem înțeleși în veșnicie,înlăturând cuvintele de alții mințite,schimbând în sărutare sufletele alipite,chiar suferința întregind o sfântă bucurie.Sortiți a fi legați din alte vieți,ne-apropiase peste lume o simțire mai firească,în mine zâmbetul tău trebuie să înflorească,amurg îngenuncheasem albei dimineți.Mâinile până-n inimă au mângâiat.Privirea în privirea ta oglindea dorul.Îmi erai liniștea și iți trăiam fiorul,miruind … Continuă lectura Cântec de dragoste moartă – Adrian Maniu →

Aștept un deal tihnit, păscut de vite,Din cornul lor să cadă flori pălite,Un praf încet și urmă de copite,Grânele dulci aproape pârguite. Aștept cu ochii-nchiși căruțe goaleSă treacă hurducându-se la vale,Copil în zdruncin, fete fără poale,În gârla verde cai să le țesale. Fântâni zăcute, negre de bătrâne,Salcâmi sărați cu setea unui spâne,Privirea mea le-ngroapă laolaltă. … Continuă lectura E înflorită lintița pe baltă – Constanţa Buzea →