Unul câte unul pe scări – Ancelin Roseti

Sufletele cad, unul câte unul, pe scări,
lovindu-şi înălţarea: „Nefericească-ne sarea din adâncuri
de mări! „

Supus sunt naşterii mele, de-a lungul şi de-a latul —
mă arde înaltul, şi apele mint, cât în lună şi-n stele
şi-n rădăcină de timp…!
Cu sine cu tot, voi smulge adâncul,
din cer şi pământ, din inima mea,
pe unde se plimbă îngheţaţi de păcat,
lumina în braţe cu Pruncul.