
Mamă, eu te-am visat trecând
Pe-un fir de nor, pe-un câmp de zare
Firavu-ți trup amestecând
Cu zbor de păsări călătoare
Mamă, eu te-am strigat să stai,
Era un drum ciudat, de spume
Unde plecai, de ce plecai
Spre care început de lume?
Erai frumoasă și aveai
Aripi de înger, albe, mamă
Și te strigam și n-auzeai
Sau nu vroiai și mi-era teamă.
Acele păsări argintii
Mi te duceau din vis, ușoare,
În drumul lor spre veșnicii
Tăcute și n e p ă s ă t o a r e…
Cat de frumos portret! Durere, apoi dor, si pe urma alinare prin amintiri – nimic nu o poate sterge de acolo.
ApreciazăApreciază