Sonată de grădină – Tompa Gabor

Ca iede de căprioară, gingașe,
așa zburdă fetele prin grădină,
cum le văd, trecutul mi se arată,
respir mireasma pielii tale,
și doar apoi îmi fulgeră-n minte
că nu ești aici. Ba ești: un bun amic
a amintit că ieri-noapte te-a zărit
în grădină, cum vântul săltase
florile de liliac din poala ta!
Moartea te-a smuls din suferință,
dar te găsesc în chip de Lună
Plină,
când îmi luminezi printre ramuri.
Pe furiș, s-a mutat în noi timpul….
Nimic nu-i mai grav ca Neființa.