Marginea Bucureștiului – Radu R. Șerban

Începem, deci, plimbarea spre marginea urbei iubite.
(Iubit București, tu, oraș unde nimeni nu are
Nici îndoieli și nici temeri ciudate și unde
Apele vremii căzură odată, demult, spălând caldarâmul
pe veci,
Nelăsând vreun prilej viitor de purificare.)
Începem plimbarea și inima-n piept ne tresaltă
Întocmai ca pasărea care se zbate în laț fără sorți de scăpare.
Mintea e liberă. Aerul pur al orașului mândru,
Aerul nostru, adânc respirat,
Vesel se zbenguie-n tigva cea eliberată.
Prieteni, sorbiți fără teamă din aerul sărbătoresc
Al urbei lui Bucur, fiindcă în el nu afla-veți
Niciun miros tăinuit, cuibărit pe sub pieile vântului
Ca un microb,
Ca un dușman ideal, ce lovește, perfid, dinlăuntru.
Începem, deci, marea plimbare. Gândiți-vă bine!
Poate-ați uitat pe acasă ceva însemnat, căci e lungă
Plimbarea spre marginea urbei iubite.
Gândiți-vă bine. Eu nu vreau să spun că ar fi
Primejdii pe drum ori căi încurcate, gropane, tâlhare,
Ispite-ale cărnii sau alte întâmplări pitorești.
Dar, cum să vă spun, vine-așa, câteodată, o ceață,
Sau mai mult un nor coborât pe pământ să te-nvăluie
Și când ieși din norul acela nimeni nu poate ști
Ce-nfățișare avea-vei.
Începem plimbarea. E cald. E lumină.
Cântă o pasăre în vârful copacului frânt.
Începem plimbarea, deci, ați înțeles?
Dar copiii? Vai, unde-s copiii? Vai, vreți să-i lăsați
La vetrele lor cele calde și mucede, singuri,
Numai cu mâțele, cu fotografiile voastre-nvechite, ursuze?
E lumină, e cald. E lumină călduță.
O pasăre. Uite-o! Încă nu a zburat.
Și pasărea nici nu zbura-va. Nicicând.
Începem, începem. N-aveți nicio grijă.
Începem plimbarea, pornim, am ajuns.
Am ajuns. Nu e nimeni în jur. Numai noi, fiecare
Singur pe marginea urbei iubite,
Privind, de pe marginea urbei, în jos…
Sunt o mie de nemăsurate măsuri pân-acolo,
Și ne-apucă, desigur, vertigiul sacru, privind,

Căci fără-ndoială că urbea e doar suspendată precar,
Precum pălăria unei ciuperci cu piciorul înalt însă firav
Subțire și întortocheat ca un vrej.
Iar jos, la o mie de nemăsurate măsuri,
Zărești, ca o plasă suavă de lucruri ciudate,
Un oraș fără margini în care-am putea să ajungem
Doar printr-un salt fără cuget și fără măsură.