Erau zilele noastre serbări la nesfârșit
Mai nesfârșite încă erau nopțile nalte
Toate-mprejur și-n cale miracole-mi păreau
Și ne-ngânau fantasme – ale zării celeilalte.
Crepusculare țărmuri, în mine, ochii tăi,
Ocnițe-adânc deschise în neslujitul schit
Între minuni minune, enigmă-ntre enigme,
Extaz eram și transă, pe cât de necăjit.
Îți amintești?
Desigur
Azi ești doar amintire,
Sărutul ne-adunase în noi – se depărtau,
Cântau cântec de nuntă-nstelatele izvoare,
Iar inimile noastre temple-n azur erau.
